Video ”A înțepat” cu ”lovitura scorpionului” și poate câștiga premiul Pușkaș. Execuție antologică a unui puști de 20 de ani
articol scris de Digi Sport05.06.2022, 10:53
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida dintre formațiile U23 ale Australiei și Irakului din Cupa Asiei, încheiată la egalitate, 1-1, a consemnat unul dintre cele mai spectaculoase goluri din acest an.
Alou Kuol ”a înțepat” cu ”lovitura scorpionului” și este un candidat serios la premiul Pușkaș
După ce au rămas în inferioritate numerică în minutul 17, australienii au intrat în avantaj la cabine, după execuția antologică a lui Alou Kuol (20 de ani) din prelungirile primei reprize.
Atacantul australian cu origini sudaneze a transformat spectaculos centrarea venită de pe flancul drept a lui Rawlins. Kuol a folosit un procedeu numit ”lovitura scorpionului” și l-a lăsat fără replică pe portarul advers. În urma acestei reușite, vârful poate candida cu șanse mari la premiul Pușkaș, acordat autorului celui mai frumos gol înscris într-un an calendaristic.
În cele din urmă, Irak a egalat prin Abdulkareem, în minutul 56. După această remiză, Australia conduce grupa B din Cupa Asiei U23, cu patru puncte, urmată de Iordania, tot patru puncte, în timp ce Irak este pe trei, cu două rezultate de egalitate înregistrate în prime două jocuri, iar Kuwait, 0 puncte, este ”lanterna roșie”/
- 325 de mii de euro este cota de piață a lui Alou Kuol, potrivit Transfermarkt.
Sub contract cu Stuttgart până în 2025, Kuol a fost împrumutat la Sandhausen în sezonul recent încheiat, în liga a doua din Germania, însă nu a reușit să bifeze decât o apariție, 11 minute.
Crescut de Gouldburn Valley Suns, Alou Kuol a mai evoluat la Central Coast, înainte de a fi transferat de Stuttgart în 2021.
- 7 goluri în 18 meciuri a reușit atacantul de 20 de ani la echipa a doua a celor de la Stuttgart.
Etichete: lovitura scorpionului , australia u23 , alou kuol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții