Motivul real pentru care Ronaldo a lipsit de la Monaco! Perez ar fi făcut presiuni pentru ca Modric să câștige marele premiu
01.09.2018, 17:35SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce Luka Modric a fost desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial din Rusia, mijlocașul croat a fost recompensat și de UEFA. Astfel, Modric a câștigat și trofeul pentru cel mai bun jucător al anului 2018, acordat de UEFA, în cadrul galei de la Monaco.
Fostul coechipier al lui Modric la Real Madrid, Cristiano Ronaldo a câștigat trofeul pentru cel mai bun atacant, însă a ratat cel mai râvnit trofeu, pe care l-a câștigat în 2016 și 2017. Mai mult, Cristiano Ronaldo nici nu a fost prezent la gala de la Monaco, iar printre motivele absenței se regăsesc și informațiile conform cărora starul portughez îl bănuiește pe Florentino Perez că ar fi făcut presiuni la UEFA pentru ca Modric să fie desemnat cel mai bun jucător al anului.
"De ce nu a venit Ronaldo? Doar el știe, ar trebui să îl întrebați. Ne așteptam să vină, dar cu câteva ore înainte Juventus ne-a transmis că nu mai vine", a spus Aleksander Ceferin, pentru Gazzetta dello Sport.
Președintele UEFA a explicat și modalitatea prin care Modric a fost desemnat cel mai bun jucător al anului. "A fost votat de 55 de jurnaliști și 80 de antrenori. Ei au decis câștigătorul. Este un rezultat care trebuie acceptat", a mai spus Ceferin.
Distincțiile pentru cel mai bun portar, cel mai bun fundaș, cel mai bun mijlocaș și cel mai bun atacant din sezonul 2017-2018 din UEFA Champions League le-au revenit fotbaliștilor care (și) în stagiunea trecută au îmbrăcat tricoul clubului din capitala Spaniei, după cum urmează:
Cel mai bun portar: Keylor Navas;
Cel mai bun fundaș: Sergio Ramos;
Cel mai bun mijlocaș: Luka Modric;
Cel mai bun atacant: Cristiano Ronaldo.
Între timp, Cristiano Ronaldo a plecat la Juventus, iar unul dintre motive a fost relația rece pe care a avut-o cu Florentino Perez.
Etichete: cristiano ronaldo , luka modric , florentino perez , ronaldo perez , juvestus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții