A coborât din mers din Intercity! Și-a anunțat retragerea din fotbal la câteva ore după ce a debutat la noua sa echipă
articol scris de Digi Sport13.02.2023, 16:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Emre Colak (31 de ani), fostul coleg al lui Florin Andone la Deportivo La Coruna, a luat o decizie total neașteptată la câteva ore după ce a debutat la echipa cu care a semnat în această iarnă.
Crescut de Galatasaray, mijlocașul ofensiv a mai evoluat de-a lungul carierei la Deportivo La Coruna, Al-Wehda, Karagumruk, Hatayspor, Bașakșehir și Goztepe, iar din această iarnă era jucătorul lui Intercity, formație din liga a treia spaniolă, care a fost eliminată cu greu de Barcelona în 16-imile Cupei Spaniei.
- 7,5 milioane de euro a fost cea mai mare cotă de piață a lui Colak, potrivit Transfermarkt, în 2017.
- 4 selecții a adunat Emre Colak la naționala Turciei.
A debutat la noua sa echipă și la câteva ore distanță și-a anunțat retragerea din fotbal
Pe 12 februarie, turcul a debutat pentru Intercity, în victoria cu Bilbao Athletic, scor 1-0. Colak a intrat în minutul 61 și nimic nu anunța ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu. Acesta a luat pe toată lumea prin surprindere cu un mesaj postat pe rețelele sociale.
”Am renunțat la fotbal. Dumnezeu să vă binecuvânteze! De astăzi, voi trăi doar pentru fericirea familiei mele. Am o viață, vreau să petrec timpul cu cei dragi”, a scris Colak pe contul său de Instagram.
Oficialii lui Intercity nu știau nimic și au aflat decizia jucătorului turc, la fel ca cei peste 500 de mii de urmăritori ai acestuia, de pe internet: ”Am aflat prin intermediul poveștii de pe Instagram, ne-a luat prin surprindere. Nu știam nimic. Nu avem idee dacă are legătură cu cutremurul din Turcia. Vom discuta cu jucătorul pentru a ajunge la un acord”, a declarat o sursă din cadrul clubului pentru Marca.
La 10 ore de la publicarea mesajului, Emre Colak l-a șters, astfel, cel puțin deocamdată, nu se știe dacă decizia sa rămâne în picioare.
- Emre Colak este sub contract cu Intercity până la finalul sezonului.
Etichete: intercity , emre colak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții