Florin Niță, ignorat complet de Sparta Praga! Bogdan Stelea îi sugerează “să-și asume un risc”
articol scris de Digi Sport11.01.2023, 19:38
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Portarul român Florin Niță (35 de ani) nu a fost inclus în lotul echipei cehe Sparta Praga pentru cantonamentul din Spania.
Florin Niță, obligat să se antreneze cu echipa a doua a Spartei Praga
Antrenorul danez Brian Priske l-a exclus pe Florin Niță din planurile sale. Românul mai are contract cu Sparta Praga până în vară.
Sparta Praga, ocupanta locului trei în campionatul Cehiei, a anunțat că trei portari au făcut deplasarea în cantonamentul din Spania: Milan Heca, Matej Kovar, Vojtech Vorel.
Prin urmare, Florin Niță este obligat să se pregătească alături de jucătorii de la Sparta Praga B, anunță presa cehă.
Conducerea clubului praghez este dispusă să-l lase să plece acum, gratis, dacă își va găsi o echipă.
În sezonul 2022-2023, Florin Niță n-a prins niciun minut în meciurile oficiale ale Spartei Praga.
În direct la Digi Sport, fostul internațional Bogdan Stelea (55 de ani) l-a sfătuit pe Florin Niță să plece de urgență de la Sparta Praga, pentru a putea să joace.
"În viață, tot timpul faci alegeri, nu poți să le ai pe toate, asta e clar. E păcat să nu joci. Eu nu suportam să nu joc. Am renunțat la bani, dar m-am dus să joc.
Nu pot să mă pun în pielea lui Niță. Nu înțeleg care e situația lui, câți bani câștigă acolo. Nu pot să fiu ipocrit și să-i spun să renunțe la 800.000 sau un milion de euro, să vină și să joace pe 200.000 de euro. Dar în anumite situații îți asumi un risc, încercând să joci. E părerea mea", a spus Bogdan Stelea, la emisiunea Fotbal Club.
Florin Niță joace pentru Sparta Praga din ianuarie 2018 și a strâns 110 meciuri. A cucerit Cupa Cehiei în 2020.
300.000 de euro este cota de piață a lui Florin Niță, care a fost portarul titular al echipei naționale până în toamna anului 2022.
Etichete: bogdan stelea , sparta praga , florin nita , nita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții