FIFA schimbă strategia! Câte milioane de euro a promis fiecărei federații în cazul schimbării formatului Cupei Mondiale
articol scris de Digi Sport20.12.2021, 20:10
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
FIFA încearcă în continuare să organizeze Campionatul Mondial din doi în doi ani începând cu 2026, un proiect care a atras nenumărate reacții negative din partea oamenilor de fotbal.
Pentru a convinge cele 211 țări de sub egida FIFA să fie de acord cu noul format, forul intercontinental a promis fiecăreia o sumă considerabilă de bani, care urmează a fi trimisă pe parcursul a patru ani.
FIFA le-a promis câte 16,8 milioane de euro fiecărei federații în cazul schimbării formatului Cupei Mondiale
Conform news.ro, FIFA le-a promis luni tuturor federațiilor nu mai puțin de 16,8 milioane de euro, bani care ar urma să provină din organizarea Campionatului Mondial odată la doi ani.
FIFA estimează că veniturile dintr-o singură ediție ar crește de la 6,2 miliarde de euro la 10 miliarde și vrea să creeze un "fond de solidaritate" în valoare de 3,1 miliarde de euro, un total din care federațiile ar urma să primească milioanele menționate anterior.
- FIFA vrea să treacă și de la 32 de echipe participante la 48, o modificare care a atras, de asemenea, multe critici.
Cupa Mondială odată la doi ani, considerată "un proiect născut mort"
Cupa Mondială bienală este ''un proiect născut mort'', potrivit lui Jonas Baer-Hoffmann, secretarul general al Sindicatului mondial al fotbaliştilor profesionişti (FIFPro), care spune că FIFA ar trebui să promoveze în schimb Cupa Mondială feminină.
Proiectul, promovat de Arsene Wenger, director de dezvoltare în cadrul FIFA, s-ar putea să nu vadă niciodată lumina zilei, confruntându-se cu refuzul mai multor campionate, jucători şi grupuri de suporteri.
''A existat o opoziţie puternică, iar FIFA a înţeles bine lucrul acesta. Este destul de clar că, dacă încerci să promovezi proiectul împotriva intereselor părţilor implicate şi fără acordul acestora, probabil că este un proiect născut mort'', a spus Baer-Hoffmann.
FIFPro, care include membrii a 64 de federaţii, este doar una dintre instituţiile din fotbal care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa consultărilor pe această temă. Baer-Hoffmann pune sub semnul întrebării viabilitatea economică a proiectului.
''Am cerut FIFA o analiză economică. Nu cred că CM la doi ani ar însemna dublarea veniturilor'', a spus Hoffmann.
Etichete: cupa mondiala , fifa , campionatul mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții