Federația Română de Fotbal a ales stadionul pe care se va juca Supercupa României, CFR Cluj – Viitorul
13.06.2019, 23:14La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Federația Română de Fotbal a decis ca Supercupa României dintre CFR Cluj și Viitorul să se dispute pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, pe data de 6 iulie. CFR Cluj este campioana României, în timp ce Viitorul este deținătoarea Cupei României.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a precizat că s-a intenționat ca Spercupa României să se dispute la Târgu Jiu, pe noul stadion. "Ne-am dorit să inaugurăm stadionul din Târgu Jiu, dar nu ni s-au oferit suficiente garanții ca să putem să luăm în considerare din punct de vedere operațional ca Supercupa României să se joace pe 6 iulie la Târgu Jiu", a declarat Burleanu într-o conferință de presă.
Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti a găzduit şi finala Cupei României, din luna mai, când FC Viitorul s-a impus în faţa celor de la Astra Giurgiu, scor 2-1, după prelungiri.
CFR Cluj a câștigat Supercupa României în 2018
CFR Cluj, campioana României, este deținătoarea Supercupei României, pe care a câștigat-o în 2018, contra Universității Craiova, pe stadionul "Ion Oblemenco", cu 1-0. Ardelenii au mai cucerit Supercupa României de două ori, iar de două ori au pierdut-o.
Viitorul, deținătoarea Cupei României, a mai jucat o dată pentru Supercupa României, în 2017, din postura de campioană, dar a pierdut partida cu FC Voluntari, scor 0-1.
Etichete: cfr cluj campioana , supercupa romaniei , cfr cluj viitorul , viitorul cupa romaniei , supercupa romaniei ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții