Fanii lui Bari s-au convins deja de George Pușcaș
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 23:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În această iarnă, George Pușcaș (27 de ani) a fost împrumutat de Bari de la Genoa până la finalul sezonului.
George Pușcaș nu e dorit în atacul lui Bari de către suporteri
Bari nu traversează cel mai bun moment și este departe de revenirea în Serie A. În acest moment, gruparea de pe San Nicola ocupă locul 13 în clasament și este mai aproape de zona retrogradării, deși principalul obiectiv a fost promovarea.
Tocmai din această cauză, jurnaliștii de la TuttoBari caută soluții pentru revitalizarea echipei și au creat un sondaj prin care fanii pot vota cum ar trebui să arate linia ofensivă a echipei, care nu a dat cel mai bun randament în acest sezon.
În ochii suporterilor care au participat la acest vot, George Pușcaș nu face parte din topul preferințelor. Cele mai multe voturi au fost obținute de către trio-ul Sibilli-Nasti-Kallon, iar românul a fost sărit din schemă, astfel că rămâne de văzut ce opțiune va alege antrenorul Giuseppe Iachini în următoarele meciuri.
George Pușcaș, vot de încredere din partea antrenorului de la Bari
Venit sub formă de împrumut de la Genoa, acolo unde nu reușea să se impună, George Pușcaș speră să-și relanseze cariera la Bari. Cu toate acestea, atacantul român are un singur gol marcat în cele șapte apariții, iar jurnaliștii italieni l-au întrebat direct despre Giuseppe Ianchini dacă este mulțumit de "Tricolor".
"Este un băiat în care credem, dar trebuie să îl ajutăm și noi ca să ne ajute și el cu performanțele și obiectivele lui", a spus Iachini.
George Pușcaș a mai fost jucătorul lui Bari în sezonul 2015-2016, sub formă de împrumut de la Inter, timp în care a contribuit cu cinci goluri și o pasă decisivă.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, potrivit Transfermarkt.
- Bihor Oradea, Inter, Bari, Benevento, Novara, Palermo, Reading, Pisa și Genoa sunt echipele din CV-ul lui Pușcaș.
- 11 goluri în 39 de meciuri are George Pușcaș la naționala României.
Etichete: serie b , bari , george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții