Evoluția lui Dennis Man, în cifre. Românul a avut doar 19 atingeri în ultima etapă din Serie B
articol scris de Mihai Alecu02.12.2021, 08:48
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Parma, formația unde evoluează Dennis Man și Valentin Mihăilă, a pierdut cu scorul de 0-1 în fața celor de la Brescia, în etapa cu numărul 15 din Serie B.
Dennis Man a fost titular din nou pentru Parma după mai multe etape de absență din primul 11, însă fotbalistul transferat de italieni de la FCSB nu a reușit să aibă o evoluție strălucită.
Evoluția lui Dennis Man contra celor de la Brescia în cifre
Parma a pierdut un nou meci în Serie B, iar situația grupării care sezonul precedent evolua în cel mai înalt eșalon al fotbalului italian nu este tocmai una strălucită.
Fără Valentin Mihailă, dar cu Dennis Man titular, cei de la Parma au fost învinși pe teren propriu de Brescia, 0-1.
Man a evoluat timp de 60 de minute, iar cifrele sale arată o prestație în nota echipei.
Românul a primit un rating de 6.8, conform WhoScored. Atacantul a avut 8 din 9 pase corecte, un procentaj de reușită de 89 la sută, însă lipsa de implicare se vede din aceste cifre.
Man a atins mingea doar de 19 ori, a avut un șut pe poartă și unul blocat de fundașii adverși, iar în cele 60 de minute jucate a încercat un singur dribling, care a fost reușit.
Din punct de vedere al duelurilor, românul a avut 3 din 4 în care a "triumfat" la nivelul gazonului, însă la cele aeriene a le-a pierdut pe ambele pe care le-a avut.
Dennis Man, titularizat de Giuseppe Iachini
Dacă Valentin Mihăilă nu a făcut parte din lotul Parmei pentru partida cu Brescia din cauza unei probleme medicale pe care a acuzat-o în săptămâna premergătoare meciului cu Como, scor 1-1, Dennis Man a fost unul dintre titularii partidei, chiar dacă se vehicula că suntșanse mici ca noul antrenor al ”cruciaților”, Giuseppe Iachini, să îl titularizeze.
Prima șansă importantă le-a aparținut celor de la Brescia, atunci când Tramoni a șutat de la distanță, dar Buffon a reușit să pareze lovitura.
Totuși, în minutul 7 al partidei, Cistana a ajuns la centrarea trimisă de Pajac și a finalizat în poarta legendarului goalkeeper.
Dennis Man a avut o ocazie importantă în prima repriză, atunci când a șutat periculos la poarta Bresciei, însă parada lui Joronen a păstrat scorul intact.
În minutul 55, scorul putea deveni 2-0 în favoarea Bresciei, dar Buffon a respins în bară.
După câteva ocazii minore ale Parmei, voleul lui Inglese, o lovitură liberă executată de Brunetta și lovitura de cap a lui Juric, Brescia a ieșit învingătoare.
A revenit ca titular la Parma, dar nu a dovedit! Nota primită de Dennis Man după meciul cu Brescia
Dennis Man a fost notat cu 5 după meciul cu Brescia, partida în care a fost din nou titularizat după ce în ultimele etape a fost lăsat pe banca de rezerve. Fotbalistul român a avut o șansă bună de a marca, dar intervenția portarului Joronen i-a refuzat golul lui Man. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 60 cu Benedyczak.
Cea mai mare notă a ”cruciaților” a primit-o însă Buffon. Legendarul portar a fost notat cu 6.5, după ce a oprit mai multe baloane periculoase trimise de jucătorii Bresciei.
”Iachini l-a folosit titular după ce a fost scos din joc pentru mai multe săptămâni. Man a apărut foarte puțin, a avut o singură șansă în care a ajuns la poartă. Totuși, s-a mișcat cam puțin”, au scris cei de la Tutto Mercato Web.
Etichete: serie b , parma , brescia , nota , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții