Filipe Teixeira este dorit de Daniel Pancu la Rapid

Video Rudar – FCSB 0-2. Calificarea e o formalitate pentru roş-albaştri. Man şi Teixeira au marcat. Tănase, cu ratările

26.07.2018, 20:20
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

FCSB a făcut primul pas spre turul 3 preliminar al Europa League. După 2-0 în prima manşă din Slovenia, cu Rudar Velenje, roş-albaştrii se întorc acasă să joace derby-ul cu Dinamo, ÎN DIRECT la Digi Sport, duminică, la ora 21:00.

Cursa celor de la FCSB pentru grupele Europa League a început cu gol marcat după doar patru minute. Dennis Man a deschis scorul, cu o lovitură de cap, după centrarea foarte bună a lui Junior Morais.

Următorul şut pe poartă pentru echipa lui Nicolae Dică a venit de la Momcilovic, în repriza a doua, din lovitură liberă. Peste alte două minute, Florin Tănase, intrat la pauză în locul dezamăgitorului Gnohere, a pătruns în careu, dar niciun coleg nu a profitat în faţa porţii.

Pe final, roş-albaştrii au dominat clar, iar veteranul Teixeria a dublat avantajul, după centrarea lui Romario Benzar.

Diferenţa putea fi şi mai mare, dacă Tănase nu rata câteva ocazii mari, inclusiv singur cu portarul. Tot el a trimis şi în transversală, iar meciul s-a terminat 2-0.

FCSB are de îndeplinit o formalitate în returul de joia viitoare, ca să se califice în turul 3 preliminar, unde, dacă nu vor exista surprize, o va întâlni pe Hajduk Split.

Până la returul cu Rudar, FCSB joacă, tot pe Arena Naţională, derby-ul cu Dinamo, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, la ora 21:00.


Min. 90+4 - FINAL DE MECI! FCSB a câştigat cu 2-0 în Slovenia, în faţa lui Rudar Velenje, şi e aproape calificată în turul 3 preliminar al UEL. Dennis Man şi Teixeira au marcat pentru roş-albaştri, în timp de Florin Tănase, introdus la pauză, a fost responsabil cu marile ratări. 

Min. 88 - Galben şi pentru Kamara, după un fault asupra lui Qaka. 

Min. 87 - Ocazie FCSB! Florin Tănase a ratat o altă şansă. De această dată, nu a putut înscrie din apropiere, după o centrare foarte bună a lui Jakolis. 

Min. 84 - Momcilovic intră şi el pe lista jucătorilor avertizaţi de turcul Huseyin Gocek. Sârbul l-a faultat pe Radic. 

Min. 81 - Ultima schimbare la FCSB. Lucian Filip a intrat în locul lui Teixeira. 

Min. 79 - Şi Romario Benzar a fost avertizat, în urma unui fault asupra lui Radic. 

Min. 78 - Cartonaş galben primit de Qaka, după un duel cu Tomasevic. 

Min. 77 - Ocazie FCSB! Florin Tănase a irosit o nouă şansă de a marca. De această dată, din situaţie de singur cu portar, fără a fi jenat de vreun adversar. Decarul roş-albaştrilor nu a reuşit, însă, să înscrie. 

Min. 74 - GOOOOOL, 2-0 FCSB! Forcingul din ultimele minute al roş-albaştrilor a dat rezultate. Teixeira a marcat din apropiere, după o centrare foarte bună a lui Romario Benzar. 

VIDEO: Golul lui Teixeira 

Min. 73 - Ultima schimbare la gazde. Vodeb a intrat în locul lui Trifkovic. 

Min. 71 - Ocazie FCSB! Florin Tănase a fost din nou aproape de gol. De această dată, a lovit transversala, cu o execuţie dificilă, dar care aproape i-a ieşit. 

Min. 70 - Ocazie FCSB! Cea mai bună acţiune ofensivă a roş-albaştrilor în acest meci. Mingea a circulat perfect pe traseul Romario Benzar-Dennis Man-Florin Tănase, dar şutul din prima al ultimului a fost respins de portarul gazdelor. Pe urmărire, Teixeira a fost blocat chiar când se pregătea să tragă. 

Min. 69 - O nouă schimbare şi la gazde. Simunac i-a luat locul lui Tucic. 

Min. 68 - A doua schimbare la FCSB. Jakolis a intrat în locul lui Moruţan. 

Min. 67 - După ce a părăsit terenul pe braţe, în meciul cu Astra, Qaka s-a accidentat azi la unul dintre degetele mâinii stângi. Albanezul a continuat să joace. 

Min. 60 - Gol neacordat pentru FCSB! Teixeira a marcat din apropiere, dar reuşita portughezului nu a fost acordată, din cauza unui offside în care s-a aflat Florin Tănase. 

Min. 56 - Schimbare la gazde. Kamara a intrat în locul lui Parfitt-Williams.

Min. 52 - Momcilovic a executat o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri, dar mingea nu a fost suficient de bine plasată, iar Pridigar a prins fără probleme. E primul şut pe poartă al roş-albaştrilor, după golul marcat de Man în minutul 4. 

Min. 46 - Prima schimbare la FCSB. Gnohere a fost înlocuit de Florin Tănase. 

Min. 46 - A început repriza a doua

Min. 45+2 - PAUZĂ! FCSB conduce cu 1-0 pe terenul lui Rudar Velenje, dar prestaţia roş-albaştrilor a lăsat de dorit, exceptând primele minute ale meciului. 

Min. 45 - Gnohere a încercat un şut de la marginea careului, dar a ratat complet execuţia, iar mingea nu a prins spaţiul porţii. 

Min. 42 - Cartonaş galben primit de Pusaver, în urma unui fault asupra lui Pintilii. 

Min. 37 - În sfârşit, un nou şut al jucătorilor lui Dică. Teixeira a tras doar într-un adversar, iar FCSB a obţinut doar un corner. 

Min. 34 - O nouă minge trimisă pe spaţiul porţii lui Bălgrădean. Portarul FCSB a prins fără probleme lovitura de cap a lui Bolha. 

Min. 28 - Un al doilea galben pentru echipa lui Dică. L-a primit Teixeira, pentru un fault asupra lui Pusaver. 

Min. 25 - După ce a deschis scorul, FCSB nu a mai tras la poartă. 

Min. 24 - Ocazie Rudar! FCSB a riscat să fie egalată, din cauza unei lejerităţi în defensivă. Radic nu a reuşit, însă, să ajungă la o centrare foarte bună de pe partea dreaptă a lui Parfitt-Williams. 

Min. 18 - Cartonaş galben şi pentru Gnohere, după un fault asupra lui Bolha. 

Min. 17 - Echipa lui Dică a avut un început de meci fulminant, dar după marcarea golului, jocul s-a mai echilibart, deşi roş-albaştrii continuă să aibă iniţiativa şi să fie mai prezenţi în jumătatea adversă. 

Min. 11 - Prima minge la care Bălgrădean a fost pus la treabă. Portarul vicecampioanei României a prins fără probleme şutul lui Bolha. 

Min. 4 - GOOOOOL, 1-0 FCSB! Începutul de meci evident mai bun al roş-albaştrilor a fost rapid concretizat şi pe tabelă. Dennis Man a marcat cu o lovitură de cap din apropiere, după centrarea perfectă a lui Junior Morais

VIDEO: Golul lui Dennis Man

Min. 3 - Primul galben al meciului. L-a primit Muic, după o intrare cu cotul asupra lui Moruţan. 

Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut roş-albaştrilor.

UPDATE 16:53: ECHIPELE DE START în meciul dintre FCSB şi Rudar Velenje 

FCSB (4-2-3-1): Bălgrădean - Benzar, Planic, Momcilovic, Morais - Pintilii, Qaka - Man, Moruțan, Teixeira - Gnohere

Rezerve: A. Vlad - Bălaşa, Filip, F. Coman, F. Tănase, Jakolis, Ov. Popescu

Rudar (4-1-4-1): Pridigar - Pusaver, Tomasevic, Vasiljevic, Pisek - Muic - Parfitt-Williams, Trifkovic, Bolha, Tucic - Radic

Rezerve: Malnar - Kasnik, Vodeb, Kamara, Coralic, Santek, Simunac

Antrenor: Marijan Pusnik

 

#UEL #turul2 #primatv Aceasta este echipa trimisa in teren de Nicolae Dica in partida cu NK Rudar Velenje, care va incepe la ora 18:30, in direct la Prima TV.

A post shared by FCSB (@fcsbofficial) on

UPDATE Ora 14:06. FCSB nu a pierdut niciodată prima ”dublă” eliminatorie din startul unei campanii europene, în ”era Gigi Becali”. Mai mult, au trecut 32 de ani de când roș-albaștrii au pierdut primele meciuri din startul unui sezon european.


UPDATE Ora 14:00. FCSB are probleme cu atacanții, asta în timp ce Denis Alibec este în continuare ”exilat”. Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, crede că internaționalul român este unul de mare calitate, dar că trebuie lucrat special cu el.

Alibec este derbedeu, dar are calităţi de fotbalist adevărat. Se poate schimba, dar cred că cei de la FCSB nu au ştiut cum să comunice cu el. Dobrin şi Lăcătuş aveau şi ei personalitate puternică. Însă, atunci intrau pe teren făceau diferenţa. Dacă va reuşi să-l transfere pe Alibec, Astra va lua campionatul”, a declarat Dumitru Dragomir.


Rudar - FCSB | Vicecampioana României intră joi în lupta pentru calificarea în grupele Europa League. FCSB se deplasează în Slovenia, pentru manşa tur din turul doi preliminar, cu Rudar Velenje. Confruntarea va începe de la ora 18:30 şi va fi LIVE TEXT pe digisport.ro.

Rudar - FCSB: Încredere în tineri

Echipa lui Nicolae Dică are posibilitatea să şteargă repede impresia foarte proastă lăsată în primul joc oficial al sezonului, înfrângerea din meciul cu Astra, scor 1-0 pentru giurgiuveni. În faţa potopului de critici, venite atât din interior, cât şi din exterior, Dică a luat decizia să se pună scut în faţa jucătorilor care au evoluat slab, mai ales a tinerilor Coman şi Tănase.

"Nu trebuie să eliminăm anumiţi jucători după un meci. Sunt tineri, sunt de viitor, dacă vor juca bine se va vorbi frumos despre ei. Eu mă bazez pe ei", a afirmat Nicolae Dică în conferinţa de presă susţinută la baza de pregătire din Berceni.

În privinţa lor, Becali izbucnise după jocul cu Astra: "Ia, tu, Tănase, ia, tu, Coman, ia, tu, Bălașa, luați loc în tribună și o să joace doar copiii ăia, cu Man, cu Moruțan și cu Teixeira. Aducem încă 6 copii și am terminat bâlciul. Ce să fac eu? Nu am ce să fac eu. Și ce dacă vin meciuri tari? Dacă e batjocură, să fie batjocură!". 

Rudar - FCSB: Laude pentru Man

Unul dintre jucătorii pe care tehnicianul mizează foarte mult de acum înainte este Dennis Man (19 ani, foto sus).

Extrema roș-albaștrilor, care recent a fost inclus de UEFA pe lista celor mai buni jucători, este avertizat că evoluțiile de acum înainte trebuie să fie superioare celor din sezonul trecut. ”Ne bucurăm că Man a fost lăudat de UEFA, dar important este ca și în acest sezon să aibă evoluții foarte bune. Mai bune decât în sezonul trecut, pentru că acum lumea se așteaptă să dea din ce în ce mai mult. Înainte jucase și la  Liga 3, la prima echipă foarte puțin, așa că evoluțiile sale din sezonul trecut au fost considerate o mare surpriză pentru toată lumea. Acum, cu toții ne așteptăm la evoluții bune din partea lui. Avem încredere în el, este un jucător de viitor, care muncește foarte mult  și eu cred că va ajunge un fotbalist de top, de mare valoare”, a spus Dică, în cadrul conferinței de presă de miercuri, dinaintea turului cu slovenii de la Rudar.

Rudar - FCSB: Fără emoţii contra slovenilor?

"De Rudar nu îmi e teamă. Dacă nu îi scoatem pe ăştia, ne luăm sacoşa, strângem lucrurile şi plecăm acasă", a spus Becali la Fotbal Club, semn că se aşteaptă la o partidă fără emoţii. Totuşi, Dică atrage atenţia că ar fi periculos să tratezi de sus adversarii, aceasta fiind o capcană care trebuie evitată. Tehnicianul vicecampioanei vrea determinare în rândul roş-albaştrilor, care au ocazia să îşi ia revanşa pentru startul de sezon neconvingător.

”Rudar este o echipă bună, căreia îi place posesia, să joace un fotbal frumos, au jucători de viteză de la mijloc în sus, și de contraatac, preocupați și de posesie. Ne așteaptă o partidă foarte grea. E o echipă agresivă pe teren propriu. Au avut partide în care au jucat și 3 sisteme, schimbă mult sistemele de joc. Important e ca jucătorii să aibă încredere în ei, nu contează criticile. Trebuie să avem o altă atitudine pentru meciul de mâine cu Rudar.

Suntem dezamăgiți după meciul cu Astra, dar trebuie să uităm și să dăm totul pentru a câștiga jocul. În fotbal poți arăta că meciul trecut a fost un accident, sper să demonstrăm că a fost un accident”, a mai spus Dică, în cadrul unei conferințe de presă.

Rudar - FCSB: "Bizonul" e în lot

Nicolae Dică e nerăbdător să-l vadă din nou pe teren pe Harlem Gnohere, golgeterul care a lipsit din primul meci oficial al FCSB-ului din noul sezon.

"Bizonul nu e pregătit 100 % din punct de vedere fizic. El se antrenează cam de 20 de zile cu echipa, însă va fi în lot pentru meciul de mâine", a anunţat antrenorul FCSB-ului.

Patronul Gigi Becali a dezvăluit după partida cu Astra că atacantul francez de 30 de ani a fost lăsat în afara lotului din cauza surplusului de kilograme.

"Obiectivul principal acum este calificarea în grupele Europa League, pentru că vorbim de bani importanţi pentru bugetul echipei. Vor fi schimbări în sistemul de joc, se poate trece fără probleme de la 4-3-3 la 4-2-3-1 şi invers. Important e să învăţăm din critici şi sper să facem jocuri bune", a mai spus "principalul" vicecampioanei României.

Rudar - FCSB: Cum va arăta echipa

Dică va evolua aşadar în modulul folosit anul trecut, 4-2-3-1, nedorind să mai rişte cu noua aşezare, care s-a dorit a fi implementată în perioada de pregătire din această vară. Astfel, în partida de joi, va reveni în echipă Pintilii (suspendat pentru derby-ul cu Dinamo, de duminică). Lângă el va evolua, cel mai probabil Ovidiu Popescu, deoarece Teixeira a jucat 90 de minute cu Astra şi Dică vrea să-l aibă apt 100% la derby.

În linia defensivă nu vor fi operate modificări, în ciuda criticilor aduse de finanţator lui Bălaşa. În ofensivă va reveni posibil Gnohere, iar Moruţan va fi folosit în spatele vârfului şi va fi noul "număr 10" de la FCSB. Man şi Tănase vor fi extreme, în timp ce Coman va dispărea din primul 11. La fel se va întâmpla şi cu Nedelcu, locul său fiind luat de Moruţan.

FCSB în 4-3-3, în prima etapă: Bălgrădean - Benzar, Bălaşa, Planic, Junior Morais - Ov. Popescu, Nedelcu, Teixeira - Man, Tănase, Coman

FCSB în 4-2-3-1: Bălgrădean - Benzar, Bălaşa, Planic, Junior Morais - Pintilii, Ov. Popescu (Teixeira) - Man, Moruţan, Tănase - Gnohere

2 jucători dispar din primul 11 al celor de la FCSB: Nedelcu şi Coman

Rudar - FCSB: Slovenii, impresionaţi de FCSB

Marijan Pusnik, antrenorul lui Rudar Velenje, a vorbit la superlativ despre FCSB. Dacă croaţii de la Hajduk au jubilat când au aflat că pot să cadă cu roş-albaştrii, considerându-i pe elevii lui Dică un adversar slab, Rudar se situează pe o cu totul altă poziţie.

"Trebuie să fiţi pregătiţi să vedeţi o echipă puternică a adversarilor. Cel mai ieftin jucător al lor valorează cât trei bugete de-ale noastre. I-am urmărit pe cei de la Steaua şi au patru-cinci individualităţi. Sunt tineri, agresivi, tehnici şi foarte puternici", a spus Marijan Pusnik într-o conferinţă de presă.  

Atitudinea tehnicianului i-a surprins pe jurnaliştii sloveni, care au considerat că un asemenea discurs ar putea să îi demoralizeze pe jucători. Astfel, în loc să se concentreze pe meciul propriu-zis, aceştia ar fi mult mai preocupaţi să nu ia multe, având în vedere că diferenţa de valoare e văzută de propriul tehnician una foarte mare. Pe un ton de reproş, ziariştii din Velenje i-au transmis antrenorului că s-a predat înainte de duel.

"Nu m-am predat, dar hai să fim sinceri. Dacă ar fi să ne calificăm ar fi ceva senzaţional. Nu suntem nici pe departe la nivelul lor. Nu ne predăm, dar sunt cel puţin cu o clasă peste noi. Pentru noi e o realizare incredibilă că am ajuns în Europa. Am avut un noroc uriaş că am întâlnit în turul 1 cu o echipă din San Marino", a mai spus antrenorul lui Rudar.

Rudar - FCSB: Cine e Rudar Velenje

Slovenii au trecut cu 7-0 în tur şi 3-0 şi în retur, de modesta San Marino Tre Fiori.

Rudar se află la cea de-a şasea prezenţă în Europa, două dintre ele fiind în fosta Cupă Intertoto. De asemenea, Rudar a participat în ediţia 1998/99 a Cupei Cupelor, ultima din istoria competiţiei, datorită câştigării Cupei Sloveniei în 1998. A rămas până azi singurul trofeu al clubului.

În precedentele două participări în UEL, formaţia care vine dintr-un oraş de doar 25.000 de locuitori a câştigat o singură dublă, în primul tur preliminar din sezonul 2009/10, împotriva estonilor de la Narva Trans, pe care i-a învins cu 3-0 şi 3-1.

Rudar revine în Europa după 4 ani. În 2014, a părăsit competiţia încă din primul tur, fiind eliminată în urma loviturilor de la 11 metri de albanezii de la Laci.

Clubul a fost înfiinţat în 1948 şi îşi dispută meciurile pe stadionul Ob Jezeru, o arenă de nici 2.500 de locuri. În prezent, echipa care a terminat sezonul trecut pe locul 4 în Slovenia este antrenată de Marijan Pusnik (57 de ani).

În lotul posibilei adversare a FCSB sunt şi câteva prezenţe exotice. Este vorba despre Djair Parfitt-Williams, un atacant de 21 de ani din Bermuda, care a trecut şi pe West Ham United, şi liberianul Abu Kamara, în vârstă tot de 21 de ani şi care evoluează tot în ofensivă.

Altfel, de notat că FCSB a plecat spre Slovenia abia miercuri după-amiază, roş-albaştrii fiind convinşi că e suficient timp pentru ca jucătorii să se capaciteze la maximum în perspectiva duelului de joi. 

Turul doi preliminar al Ligii Europa va avea loc la 26 iulie şi 2 august. În turul următor, dacă se califică, echipa lui Dică va întâlni învingătoarea dintre Hajduk Split și Slavia Sofia.

Etichete: fcsb europa league , europa league fcsb , live text fcsb , rudar fcsb , rudar fcsb europa league , rudar fcsb live text , live text fcsb europa league


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Două cartonașe roșii la Dinamo - Rapid! Scandal în finalul derby-ului de pe Arena Națională

Gata! Ioan Varga i-a spus ”NU” clar: ”Este exclus”

Video Dinamo - Rapid 0-0. ”Nebunie” fără goluri pe Arena Națională: două eliminări în prelungiri

Ange Postecoglu a reacționat după Tottenham - Liverpool 3-6

Citeşte şi

FCSB a schimbat prefixul și a urcat în clasament! Locul 32 în Europa League: 8.295.000 €

Video Exclusiv Cum au reacționat fanii FCSB-ului, la vestiare, după remiza cu Hoffenheim. Un singur nume a fost scandat

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”