Veste extraordinară pentru CFR Cluj! Culio revine după o absență de 10 meciuri
18.09.2019, 19:09SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj va disputa primul meci din grupele Europa League din acest sezon , pe teren propriu, în compania italienilor de la Lazio Roma. Dan Petrescu, tehnicianul ardelenilor, a vorbit despre meciul infernal, despre regretele pe care le are înainte de partida cu echipa lui Ștefan Radu (32 de ani), dar a dat și o veste foarte bună suporterilor.
Dan Petrescu are motive de tristețe înainte de meciul cu echipa din capitala Italiei, dar și un mare motiv de bucurie. Culio este refăcut și poate evolua în partida cu Lazio: "Nu îmi reproșez că nu l-am introdus în lot pe Vinicius, nu am avut ce să fac, dar îmi pare rău, avem prea puțini jucători pe listă. Culio (36 de ani) face parte din lotul pentru meciul de mâine, dar sunt mulți jucători care nu au meciuri în picioare... Din păcate Michael Pereira (31 de ani) s-a accidentat, Rondon (33 de ani) nu face parte din lot... Am avut foarte multe meciuri, iar lucrul ăsta s-a resimțit asupra noastră. Urmează șase meciuri de foc și avem nevoie de toți jucătorii".
Revenirea lui Emmanuel Culio este foarte importantă pentru CFR Cluj. Jucătorul de 36 de ani este cel mai bun jucător de la formația lui Dan Petrescu și poate juca cu Lazio, după aproape două luni de indisponibilitate. Argentinianul s-a accidentat chiar înainte de dubla cu Celtic și a ratat nu mai puțin de 10 partide ale echipei, în toate competițiile.
Întrebat despre strategia pe care o va aborda cu Lazio, "Bursucul" a explicat: "E totul foarte clar, mereu mă gândesc doar la următorul meci, atât. Dacă mă gândesc la două meciuri, nu iese treaba, mă axez doar pe meciul cu Lazio acum".
CFR Cluj - Lazio | Dan Petrescu se teme de Ștefan Radu
Ștefan Radu se află la Lazio de 11 ani, din 2008. Fundașul român a fost transferat de la Dinamo București pentru suma de 4,5 milioane de euro.
Dan Petrescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului de 33 de ani: "Ștefan Radu este o legendă a lui Lazio, e mare păcat că nu a vrut să joace și la naționala României în continuare. , Sincer, sper să nu vină, să rămână la Roma, să se odihnească".
Etichete: cfr cluj , europa league , lazio , dan petrescu , culio , cfr cluj lazio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții