Vergil Andronache va sta pe banca FCSB-ului și în meciul tur cu Guimaraes. "Nu e corect să aduc un antrenor acum"
19.08.2019, 13:36SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a decis cine va sta pe banca tehnică la următoarea partidă a "roş-albaştrilor", împotriva lui Vitoria Guimaraes, de joi, în playoff-ul pentru calificarea în grupele Europa League.
Finanţatorul echipei a anunţat că antrenorul interimar, Vergil Andronache, va fi prezent pe bancă şi la meciul împotriva portughezilor.
"Nici nu e corect să aduc un antrenor acum, că dacă va avea un eșec, de ce să i se pună lui în cârcă? Dacă se califică Andronache, să plece cu un CV de aici, uite domnule, am calificat echipa în Europa League. Dacă nu, să rămână la mine în curte, că din cauza mea n-a avut rezultate. De ce să sufere altcineva?"
Deşi nu a făcut un secret din faptul că, în acest moment, caută un înlocuitor pentru Andronache, Becali nu a găsit încă o soluţie. Costel Enache ar fi trebuit să se întâlnească astăzi cu patronul roş-albaştrilor, dar nu a mai răspuns la telefon.
Pe lista lui Becali se află mai mulţi antrenori, însă niciuna dintre variante nu s-a materializat până în momentul de faţă, astfel că Andronache rămâne în continuare tehnicianul roş-albaştrilor.
FCSB joacă acasă cu Vitoria Guimaraes joi, de la ora 21:30, în prima manşă a playoff-ului pentru calificarea în grupele Europa League.
Vergil Andronache vrea să rămână pe banca roș-albaștrilor
Vergil Andronache a reușit să ducă echipa în playoff-ul Europa League, dar nu este încă sigur de postul său. Acesta este interimar la FCSB, după plecarea lui Bogdan Andone.
"Este decizia domnului Becali. Noi nu facem nimic altceva decât să asigurăm continuitatea. Eu bineînţeles că vreau să rămân la FCSB, cine nu vrea să fie pe banca acestei echipe?", a declarat Andronache, după victoria cu Mlada Boleslava.
Deşi nici măcar nu ştia dacă va mai fi pe bancă la meciul cu Vitoria Guimaraes, antrenorul interimar al lui FCSB a asigurat de faptul că va pregăti echipa pentru dubla cu portughezii.
"Vreau să savurăm victoria din seara asta, de mâine vom studia adversarul şi vom vedea cum putem să îl combatem"
Etichete: gigi becali , andronache , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții