"Vă așteptați și la critici?" Ce a avut de spus Florin Tănase, după FCSB - RFS 4-1
articol scris de Digi Sport27.09.2024, 09:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a reușit să o învingă pe RFS, scor 4-1, în cadrul primei etape din ”faza ligii” UEFA Europa League.
Golurile care au adus victoria campioanei României au fost marcate de Darius Olaru (dublă), Daniel Bîrligea și Marius Ștefănescu, în timp ce pentru letoni a înscris Lipuseck.
Florin Tănase: "Criticile cred că trebuie să te întărească, să demonstrezi că esti valoros"
La finalul meciului, Florin Tănase s-a declarat fericit cu performanța reușită de el și colegii lui.
El a vorbit și despre faza controversată din finalul meciului cu Petrolul, și a lăsat de înțeles că nu ar fi trebuit să fie gol valabil pentru prahoveni.
"O victorie frumoasă. Primul meci în Europa League. E o competiție cu echipe bune, campioane unele din ele. Am făcut un meci bun și eu cred că merităm acest scor.
(n.r. Vă așteptați și la critici?) Criticile cred că trebuie să te întărească, să demonstrezi că esti valoros.
(n.r. Care gol ți-a plăcut cel mai mult?) Eu am vazut doar trei goluri, la unul eram pe jos, dar cred că toate.
(n.r. Te-ai simțit bine în flancul stâng?) M-am simtit bine și în stânga și peste tot, a fost gazonul bun.
Ne simtim bine pe Arenă (n.r Arena Națională). Atmosfera a fost incredibilă, le mulțumim fanilor că au venit în număr atât de mare, la o oră atât de târzie. Asta demonstrează că este o echipă atât de iubită și sper că și la meciurile următoare o să vină. Avem nevoie de ei.
(n.r Ai primit mesaj de la domnul Becali?) Nu stiu, am telefonul pe silențios. Cu siguranță este fericit, ca noi toți, și ne dorim să obținem cât mai multe puncte.
Și în campionat putem arăta aceeași față. În primele 30 de minute din meciul cu Petrolul ei n au contat, am făcut o presiune bună.
La faza aceea cu Târnovanu, de câte ori am sărit eu la cap (n.r la portar) și câte faulturi în atac am primit. Eu cred că trebuia anulat.
(n.r Crezi că arbitrajele sunt la un nivel mai scăzut?) Avem arbitri buni, cred că au crescut. Pur și simplu, unele faze sunt judecate mai altfel în momente cheie. Avem arbitraje bune față de alte campionate.
Echipa are valoare și poate arăta un fotbal bun.", a declarat Florin Tănase, după meciul de pe Arena Națională.
VIDEO cu rezumatul partidei:
Etichete: florin tanase , fcsb rfs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții