Ungurii au scris 7 cuvinte pe prima pagină, după ce Corvinul a eliminat-o pe Paksi din Europa League
articol scris de Digi Sport19.07.2024, 09:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Corvinul a pierdut returul cu Paksi, scor 0-2, însă s-a calificat, cu 4-2 la general, în turul 2 preliminar din Europa League.
Presa din Ungaria, pe prima pagină: "Paksi părăsește Europa League cu o victorie!"
"Paksi părăsește Europa League cu o victorie", au titrat jurnaliștii de la Nemzeti Sport, pe prima pagină a ediției de azi, 19 iulie.
"Așa cum era de așteptat, Paksi nu a putut remonta deficitul de 4 goluri din tur. Dar, grație reușitelor lui Norbert Konyves și Daniel Bode din returul de la Sibiu, Paksi a părăsit competiția cu capul sus și va continua în Conference League.", au mai notat jurnaliștii maghiari.
"Nu există niciun dubiu: Paksi a pierdut calificarea în meciul tur, de acasă. Dar, în același timp, un lucru nu trebuie uitat: deși Corvinul joacă în Liga 2 din România, nu este locul ei acolo. După transferurile din vară, echipa s-a întărit considerabil și a jucat în această dublă manță ca și când ar fi o echipă din prima linie a țării ei.
Acesta este finalul aventurii lui Paksi în Europa League. Săptămâna viitoare, ne așteaptă AEK Larnaca, în Conference League. Primul meci va fi joi, pe teren propriu,", au mai scris cei de la Nemzeti Sport.
În turul 2 preliminar din Europa League, Corvinul va juca împotriva vicecampioanei din Croaţia, Rijeka.
VIDEO Corvinul - Paksi 0-2
Etichete: presa din ungaria , corvinul paksi 0-2 , corvinul paksi europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții