Un fost jucător al lui Tottenham ”a făcut scut” în jurul lui Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport28.09.2024, 10:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Radu Drăgușin (22 de ani) a gafat în partida Tottenham - Qarabag, scor 3-0.
Stoperul român a început ca titular în acest duel, dar a fost eliminat în minutul 8 după ce a comis un fault din postura de ultim apărător și a primit direct cartonașul roșu din partea arbitrului francez Willy Delajod.
Greșeala pe care a comis-o Drăgușin a fost taxată asupru de presa din Anglia și de suporterii echipei din Londra. Însă, de partea cealaltă, fotbalistul român a fost apărat de un fost jucător al lui Tottenham.
Jamie O’Hara: ”Radu Drăgușin a încasat cartonașul roșu probabil pentru că nu are ritm de joc”
Jamie O’Hara (38 de ani), fostul mijlocaș englez care a evoluat în 56 de partide pentru Tottenham (a marcat șapte goluri și a furnizat patru assist-uri), a susținut că gafa comisă de Radu Drăgușin a fost generată de lipsa de jocuri pe care o are ”Tricolorul” la gruparea londoneză.
”El (n.r. Drăgușin) a fost adus ca variantă de rezervă, un jucător care era disponibil, un internațional. A fost eliminat și acest lucru s-a întâmplat probabil pentru că nu are ritm de joc. Nu a jucat și a terminat meciul mai repede”, a spus O’Hara, citat de Insidefutbol.
Până la partida cu Qarabag, Radu Drăgușin a jucat în două partide în acest sezon pentru londonezi (a fost integralist în înfrângerea cu Newcastle, 1-2, din Premier League și în victoria 2-1 cu Coventry din șaisprezecimile Cupei Ligii Angliei).
De când a ajuns la Tottenham (din iarnă, când a fost cumpărat de la Genoa pentru 25 de milioane de euro), Drăgușin a jucat în 12 partide pentru londonezi, în toate competițiile.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2030 mai are românul contract cu Tottenham
VIDEO cu eliminarea lui Radu Drăgușin din Tottenham - Qarabag, scor 3-0
VIDEO Rezumat Tottenham - Qarabag, scor 3-0
Etichete: tottenham , qarabag , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții