UEL - Unai Emery League! Ce a spus antrenorul spaniol, după ce a câștigat Europa League pentru a patra oară
articol scris de Digi Sport27.05.2021, 10:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul echipei Villarreal, Unai Emery, a lăudat mentalitatea jucătorilor săi şi a precizat că "secretul este munca", după ce formaţia spaniolă a cucerit trofeul Europa League la fotbal în urma victoriei în faţa formaţiei Manchester United, la loviturile de departajare, cu 11-10, miercuri seara, în finala de la Gdansk (Polonia), în care scorul a fost egal, 1-1, după cele 90 de minute regulamentare şi după prelungiri.
"Secretul este munca. Jucătorii au demonstrat o mentalitate extraordinară pe tot parcursul acestei competiţii şi în finală. Noi am ştiut să luptăm contra unui adversar puternic, să înscriem atunci când am putut şi, în final, să fim mai buni decât ei", a spus tehnicianul spaniol.
Unai Emery, după ce a câștigat din nou Europa League: ”Trebuie să răspunzi mereu prezent la circumstanțe”
"Loviturile de departajare nu sunt doar o loterie: trebuie să ai mintea lucidă în momentul execuţiei, iar jucătorii mei au fost fabuloşi. Eu încerc să le ofer tot ce le permite să muncească mai bine şi să-şi cunoască adversarul, iar plecând de aici, ei să crească în valoare. Trebuie să răspunzi mereu prezent la circumstanţe", a adăugat Emery.
"În acest sezon, nu am exersat prea mult la loviturile de penalitate (la antrenamente), dar jucătorii au fost fabuloşi. Este incredibil şi minunat că toţi au marcat. Este o mândrie pentru Villarreal, pentru preşedintele său, pentru proiectul său", a conchis antrenorul.
Galerie Foto
Outsidera Villarreal, la prima sa finală europeană, a reuşit să producă surpriza sub bagheta specialistului Unai Emery, cel care care câştigase deja trei trofee consecutive cu Sevilla în Europa League (204, 2015, 2016), iar în 2019 a condus-o pe Arsenal până în finală.
''Submarinul galben'' s-a impus la loviturile de departajare, diferenţa fiind făcută de portarul argentinian Geronimo Rulli, care a transformat penalty-ul său şi apoi a apărat şutul omologului David de Gea.
Ibericii au fost cei care au deschis scorul, prin Gerard Moreno (29), iar United, campioana din 2017, a egalat prin Edinson Cavani (55).
Prin acest succes, Villarreal şi-a asigurat prezenţa în ediţia viitoare a Ligii Campionilor, deşi a încheiat pe locul 7 în campionat.
Agerpres.
VIDEO cu rezumatul partidei Villarreal - Manchester United 1-1 (11-10 d.p.)
Etichete: unai emery , villarreal , trofeu europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții