Tinerii sunt OUT! FCSB renunță la strategie și ultimele "ordine" ale lui Becali pentru Dică spun totul
28.08.2018, 12:59SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali s-a săturat de experimentele încercate cu proiectul de viitor de la FCSB! După victoria cu 4-1 pe terenul Viitorului (VIDEO), omul de afaceri a anunțat o sumedenie de schimbări în primul 11 pentru meciul retur cu Rapid Viena, din play-off-ul Europa League, care e decisiv pentru calificarea în grupele celei de-a doua competiții continentale.
Învinși cu 3-1 în manșa întâi din Austria, steliștii sunt gata să dea totul pentru o victorie care să le aducă o nouă calificare în grupele unei cupe europene. Pentru asta, antrenorului Dică i-au fost trasate deja primele îndatoriri: patronul a făcut primul 11 pentru returul de pe Arena Națională.
Astfel, marile speranțe ale roș-albaștrilor, printre care se numără Dennis Man, Florinel Coman, Olimpiu Moruțan, Dragoș Nedelcu sau chiar căpitanul Florin Tănase, vor rămâne pe bancă.
Așa va arăta FCSB contra lui Rapid Viena:
Bălgrădean - Benzar, Planic, Bălașa, Al. Stan - Pintilii, Filip - Roman, Rusescu, Teixeira - Gnohere.
Dintre cei 11 jucători, cel mai tânăr este fundașul central Bălașa - 23 de ani și 7 luni. 6 jucători sunt trecuți de 30 de ani - Bălgrădean (30), Pintilii (33), Roman (33), Rusescu (30), Teixeira (37) și Gnohere (30).
Vârstele lui Teixeira, Roman şi Pintilii însumează 103 de ani.
În schimb, cei 11 jucători ai vicecampioanei României vor avea un avantaj zdrobitor din punctul de vedere al experienței. Au, împreună, peste 250 de meciuri în cupele europene.
FCSB - Rapid Viena se joacă joi, 30 august, la ora 21:30, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Citește și:
Fanii Rapidului, chemați pentru a le face galerie austriecilor pe Arena Națională
Rapid Viena, incredibilă în atac. Reacția antrenorului spune tot: ce s-a întâmplat duminică
Etichete: fcsb europa league , fcsb rapid viena , primul 11 fcsb rapid viena , fcsb - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții