"Sigur va începe o investigație!" Anunțul UEFA, după incidentele de la Craiova - Honved
02.08.2019, 12:47SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova urmează să fie pedepsită după incidentele din meciul de joi seară cu Honved, câştigat de craioveni după loviturile de departajare.
Oficialii UEFA au transmis că vor începe o anchetă, însă data la care se va pronunţa o decizie oficială este necunoscută.
„Așteptăm raportul observatorului ca să aflăm toate datele din România. Abia după aceea vom decide ce voi face. Nu putem compara acest meci cu cel dintre Strum Graz și AEK Larnaca.
Fiecare caz e judecat și decis în funcție de particularitățile lui. Nu putem spune cât de repede se va rezolva, dar sigur se va deschide o investigație”, au declarat reprezentanţii UEFA, pentru Gazeta Sporturilor.
Astfel, cei de la Universitatea Craiova pot juca cu spectatori şi la meciul cu AEK Atena, dacă cei de la UEFA nu vor lua o decizie până la momentul partidei.
Craiova o va primi pe Ion Oblemenco pe AEK Atena în data de 8 august, în turul al treilea din preliminariile Europa League. Returul cu grecii va avea loc pe 15 august.
Incidente incredibile în finalul partidei Universitatea Craiova - Honved
Finalul partidei de pe Oblemenco a adus momente greu de imaginat. Arbitrul Arnold Hunter a fost lovit în cap cu un obiect aterizat din tribune, iar meciul a fost întrerupt aproximativ 30 de minute.
Acesta nu a mai putut conduce finalul meciului, locul lui fiind luat de rezerva Jamie Robert Robinson. După aproximativ 20 de secunde, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, acolo unde oltenii s-au impus cu 3-1.
Etichete: universitatea craiova , uefa , aek atena , honved
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții