Şi eliminaţi, şi cu banii luaţi. AC Milan, sancţionată de UEFA, pentru nerespectarea fair play-ului financiar
14.12.2018, 14:50SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Olympiacos - AC Milan 3-1 | La mai puţin de 24 de ore după eliminarea din Europa League, AC Milan a mai primit o lovitură. De această dată, din partea UEFA.
Forul european a anunţat că a sancţionat gruparea rossonera pentru nerespectarea fair play-ului financiar, în perioada 2014-2017.
Astfel, UEFA a decis să reţină 12 milioane de euro din suma provenită din participarea clubului în ediţia 2018/19 a Europa League. În plus, gruparea rossonera riscă să fie exclusă din competiţiile continentale, dacă nu îşi va regla situaţia financiară.
"În cazul în care clubul nu-şi va echilibra bilanţul financiar până la 30 iunie 2021, el va fi interzis să participe la prima competiţie intercluburi a UEFA la care se va califica în sezonul 2022/23 sau 2023/24", se arată în comunicatul UEFA.
Mai mult decât atât, MIlan nu va putea înregistra mai mult de 21 de jucători pe listele UEFA, în cazul în care va participa la competiţiile organizate de forul european în sezoanele 2019/20 şi 2020/21.
În luna iulie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a autorizat clubul AC Milan să participe în Europa League, după ce, iniţial, UEFA luase decizia de a-i exclude pe rossoneri din Europa, ca urmare a nerespectării fair play-ului financiar.
Decizia luată azi de UEFA poate fi atacată de asemenea la TAS.
Etichete: ac milan , fair-play financiar , sanctiuni uefa , ac milan fair play financiar , sanctiuni ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții