Reacția lui Gigi Becali după ce 18 persoane de la FCSB, dintre care 9 jucători, au fost infectate cu COVID-19
17.09.2020, 18:27SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (62 de ani) a reacționat după ce FCSB a fost lovită din temeli de noul coronavirus. Milionarul din Pipera a părut bulversat de acest tablou sumbru.
Omul care decide totul la FCSB, și care se lăuda că la gruparea sa nu va apărea niciun fel de astfel de caz, pare că dă acum din colț în colț.
”Da, sunt şi alte cazuri, ce vreți să fac eu? Vom juca în teren cu ce avem și așteptăm să vedem ce decide și UEFA. Gata, nu mă mai căutați”, a declarat Gigi Becali pentru prosport.ro.
Vintilă a acceptat să se ducă în Serbia după ce a fost trimis la echipa a doua. Nu mulţi antrenori ar fi fost de acord cu aşa ceva
După ce majoritatea membrilor din staff-ul FCSB au fost infectaţi cu COVID-19, Mihai Pintilii va fi cel care va da indicaţii la meciul cu Backa Topola, în turul 2 preliminar al Europa League.
Pentru a nu avea probleme cu UEFA deoarece Pintilii nu are licenţă, FCSB a decis să-l trimită în Serbia şi pe Bogdan Argeş Vintilă. Acesta din urmă este antrenor la echipa a doua a clubului din momentul în care Gigi Becali l-a adus în locul său pe Toni Petrea.
Prezent la emisiunea Liga Digisport, antrenorul Eugen Neagoe a afirmat că, în primul rând, el nu ar fi acceptat să meargă la echipa secundă în locul lui Vintilă şi cu atât mai puţin să fie trimis de urgenţă în Serbia după apariţia cazurilor COVID-19.
"Da, am înţeles că s-a dus şi Vintilă în Serbia. Dar s-au inversat rolurile. Acum e Pintilii numărul 1. Este o situaţie ciudată şi pentru Vintilă. Eu nu aş fi acceptat nicodată aşa ceva.
Nu m-aş fi dus la echipa a doua. Bine, nu ştiu care e situaţia lui, dar eu nu aş fi acceptat. Adică să mă dea la o parte, apoi să mă cheme înapoi. Eu aş fi vorbit cu oamenii şi aş fi plecat de acolo", a declarat Eugen Neagoe la Liga Digisport.
COVID-19 la FCSB | Lista celor infectaţi: 18 persoane testate pozitiv
În acest moment, lista celor infectaţi cu noul coronavirus la FCSB este formată din 9 fotbalişti:
- Andrei Vlad - portar
- Andrei Miron - fundaș central
- Iulian Cristea - fundaș central
- Ovidiu Popescu - mijlocaș
- Ionuț Vînă - mijocaș
- Darius Olaru - mijlocaș
- Florin Tănase - mijlocaș
- Andrei Pandele - mijlocaș
- Sergiu Buș - atacant
De asemenea, 8 persoane din staff au fost testate pozitiv la COVID-19, plus MM Stoica, dar acesta din urmă nu este în acte oficial al celor de la FCSB.
- Ovidiu Kurti - kinetoterapeut
- Marius Popa - antrenor de portari
- Anton Petrea - antrenor principal
- Thomas Neubert - preparator fizic
- Horea Codorean - preparator fizic
- Sorin Cristof - kinetoterapeut
- Bogdan Stoica - analist video
- Marius Ianuli - team-manager.
Etichete: gigi becali , fcsb covid-19 , topola fcsb , fcsb coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții