Răzvan Lucescu nu s-a ferit de cuvinte, după ce PAOK a pierdut derby-ul
articol scris de Digi Sport30.09.2024, 10:04
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
PAOK a pierdut derby-ul orașului Salonic, pe teren propriu, în fața celor de la Aris, scor 0-1, în etapa a șasea din campionatul din Grecia.
Răzvan Lucescu, după PAOK - Aris: "Mă aşteptam la mai mult de la cei care au intrat pe parcurs!"
Răzvan Lucescu (55 de ani) a acuzat lipsa de luciditate din fața porții și i-a arătat cu degetul pe cei care au intrat pe teren pe parcursul partidei, dar nu au reușit să facă diferența.
"Greşelile decid meciuri. Am făcut greşeli în faţa porţii noastre şi la una dintre ele am luat gol. Am jucat bine. Ar fi trebuit să marcăm, dar nu am făcut-o. Am avut mari ocazii. În fotbal, dacă nu marchezi, nu poţi câştiga. Nici cu poarta goală nu am reuşit să înscriem. Nu pot vorbi despre oboseală.
Nu am nimic să le zic jucătorilor, au dat totul. Nu-mi aduc aminte un meci cu Aris în aceşti trei ani în care să avem atâtea ocazii. Mai ales că jucăm în faţa unei echipe care se apără aşa în faţa cluburilor de top 4. Mă aşteptam la mai mult de la cei care au intrat pe parcurs.
Vântul a avut acelaşi rol pentru ambele echipe. Nu cred că ne-a afectat prea mult. Trebuie să înscriem cu poarta goală. De ce nu am făcut-o? Din mai multe motive. Din cauza presiunii. Este un rezultat dezamăgitor pentru mine. Pe de altă parte, văd şi lucrurile bune şi echipa va continua să progreseze.
Trebuie să fim mai concentraţi pe rezultat. Fotbalul te pedepseşte imediat dacă crezi că nu te poţi afla în pericol. Absenţa lui Brandon? Ne de dor de mişcările lui şi de ocaziile pe care le produce. Se va întoarce", a spus Răzvan Lucescu, informează sport-fm.gr.
PAOK - Aris 0-1. Trupa lui Răzvan Lucescu a căzut pe locul 3
PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă, pe teren propriu, de concitadina Aris, cu scorul de 1-0, într-un meci din etapa a şasea a campionatului Greciei.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Manu Garcia (63).
În urma acestui eşec, campioana Greciei a pierdut primul loc în clasament, fiind acum pe 3 după AEK Atena şi Olympiakos Pireu.
PAOK Salonic, care va juca joi pe teren propriu cu FCSB, în Europa League, a evoluat în formula: Dominik Kotarski - Jonny, Tomasz Kedziora, Giannis Michailidis, Abdul Rahman Baba - Stefan Schwab (Mady Camara, 68), Tiemoue Bakayoko (Magomed Ozdoev, 76) - Andrija Zivkovic, Giannis Konstantelias, Taison (Kiril Despodov, 76) - Tarik Tissoudali (Fedor Cealov, 68).
Olympiacos Pireu, echipă pe care FCSB o va înfrunta pe 28 noiembrie, la Bucureşti, a dispus de Atromitos cu 2-0, iar AEK Atena a câştigat derby-ul cu Panathinaikos cu acelaşi scor, 2-0.
Clasament Grecia
1. AEK Atena 14 puncte
2. Olympiacos Pireu 13
3. PAOK Salonic 13
4. Aris Salonic 11
Etichete: razvan lucescu , paok salonic , aris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții