Video Exclusiv Pericol pentru FCSB! Ar putea pierde la masa verde cu Backa Topola: "Ăsta poate fi un tertip"
15.09.2020, 23:40SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a plecat spre Serbia pentru meciul cu Backa Topola, din turul doi preliminar al Europa League. Dar sârbii ar putea încurca socotelile bucureștenilor din cauza focarului de coronavirus apărut la echipa lui Gigi Becali.
Sârbii ar putea cere restestarea fotbaliștilor când intră în țară. Iar situația poate deveni periculoasă pentru FCSB în caz că mai multe teste ar ieși pozitiv. Totul ar putea merge până în punctul în care sârbii să ceară victorie la masa verde.
"Ăsta poate fi un tertip al sârbilor, de care s-ar prevala oricine l-ar avea la îndemână în vederea obținerii unui rezultat pozitiv. Mai ales când știu că sunt inferiori valoric adversarului.
Deci, e posibil și asta. Nu știu să fie ei atât de haini la suflet, dar trebuie luat în calcul și asta. Să sperăm că nu se va întâmpla", a spus agentul FIFA Florin Iacob, la Liga Digi Sport.
Eventualele rezultate la o retestare ar trebui să vină cu 6 ore înaintea meciului.
- Backa Topola - FCSB, în turul doi preliminar al Europa League, se dispută joi, 17 septembrbie, de la orele 22:00, şi va fi LiveText pe digisport.ro.
FCSB a confirmat focarul de infecţie COVID-19: şase membri ai staff-ului şi un fotbalist
FCSB a confirmat, printr-un comunicat oficial, că testarea efectuată înaintea meciului din Europa League a descoperit mai multe cazuri de COVID-19 la echipă.
"FCSB anunță că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive.
Este vorba despre jucătorul Andrei Miron și mai mulți membri ai staff-ului: Anton Petrea (Antrenor principal), Thomas Neubert (Preparator fizic), Horea Codorean (Preparator fizic), Sorin Cristof (Kinetoterapeut), Bogdan Stoica (Analist video) și Marius Ianuli (Team Manager).
Aceștia au fost izolați conform reglementărilor aflate în vigoare și nu prezintă simptome!", se arată în comunicat.
Etichete: fcsb , coronavirus , backla topola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții