Exclusiv "Nu vreau să mai văd așa ceva!". Florin Prunea îi ia apărarea lui Ducan: "Cum să-l critici?"
articol scris de Alex Stanila18.09.2020, 16:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Prunea, portarul Generației de Aur, a vorbit despre Răzvan Ducan (19 ani), goalkeeper-ul lui FCSB, care a debutat în meciul istoric cu Backa Topola, scor 4-4 (6-6 d.p, 5-4 d.l.d), din turul 2 preliminar al Europa League.
Fostul internațional spune că nu a mai văzut un astfel de meci la un asemenea nivel, iar criticile îndreptate către Ducan sunt neîndreptățite, având în vedere conjunctura în care internaționalul U19 a fost titularizat.
Florin Prunea: "Ducan trebuie încurajat, eu cred că e un portar bun"
Înaintea partidei cu Backa Topola, nouă jucători de la FCSB au fost depistați pozitiv la COVID-19, inclusiv Andrei Vlad, astfel că Răzvan Ducan a rămas singurul goalkeeper valid din lotul pentru Europa League.
"N-am mai văzut așa ceva și nici nu vreau să mai văd, dar important e că FCSB s-a calificat. Copilul (n.r - portarul Răzvan Ducan), săracul, a fost aruncat într-un meci în care n-avea ce să caute. Nu este vina lui.
El trebuia să crească. La un meci de maniera asta să pui un debutant... el poate să crească, nu e un portar rău. Cum să-l critici? Trebuie încurajat, eu cred că e un portar bun", a declarat Prunea, pentru Digi Sport.
Galerie Foto
Și Mihai Pintilii l-a apărat pe Răzvan Ducan
Chiar dacă a avut o prestație modestă, Răzvan Ducan a fost eroul FCSB-ului la loviturile de departajare, unde a apărat execuția lui Mihajlo Banjac. După meci, Pintilii l-a apărat pe tânărul portar:
"Ducan? Nu pot să-l cert. Nici nu mai știu la câte goluri a greșit. Unul, două sau mai multe. La câte goluri au fost...
E și greu să le mai ții minte. E un copil. Ați văzut că ne-a salvat la penalty-uri, asta e cel mai important. Acest meci, probabil, îl va ajuta în viitor, în cariera pe care o va avea.
Nu mai contează cine a fost antrenor principal sau cine a dat indicații, acum e important că ne-am calificat. A fost un meci nebun, sper să nu mai trăiesc niciodată așa ceva!", a spus Mihai Pintilii, la finalul jocului.
Etichete: europa league , florin prunea , fcsb , razvan ducan , backa topola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții