Nicolae Stanciu a văzut ce a făcut FCSB în Europa League și a exclamat: ”Fantastic”
articol scris de Digi Sport10.11.2024, 19:07
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Naționala de fotbal a României se pregătește pentru ultima dublă din UEFA Nations League, cu Kosovo (vineri, 15 noiembrie) și cu Cipru (luni, 18 noiembrie), iar până atunci Nicolae Stanciu (31 de ani) a oferit un interviu în cadrul căruia a vorbit despre mai multe evenimente petrecute în ultimele zile.
Căpitanul echipei naționale a vorbit și despre ultimul rezultat înregistrat de FCSB în Europa League, formație pentru care a evoluat în perioada 2013 - 2016, competiție în care campioana României are 9 puncte după primele 4 etape.
Nicolae Stanciu, mesaj pentru FCSB: ”E incredibil ceea ce reușesc să facă. Sper să reușească să se califice din primele opt”
FCSB ocupă locul opt în acest moment și are șanse destul de mari să treacă de faza ligii din Europa League. În acest context, Stanciu a ținut să îi felicite pe jucătorii campioanei României pentru evoluțiile bifate și punctele acumulate.
”Am urmărit toate meciurile. E incredibil ceea ce reușesc să facă. Nu m-a surprins ceea ce au făcut pentru că îi cunosc pe majoritatea jucătorilor de acolo, cu unii sunt coleg aici și știu cum se antrenează și ce jucători sunt.
Mă bucur pentru ei pentru că să reușești să faci atâtea puncte și să fii acolo în Europa League cu șanse de a te califica, cu adversari foarte grei este ceva fantastic pentru fotbalul românesc. Au adversari foarte grei.
Sper să reușească să se califice din primele 8, să nu aibă nevoie de acel play-off. Le urez succes”, a spus Nicolae Stanciu.
De asemenea, căpitanul echipei naționale a vorbit și despre meciul cu Kosovo, programat, și a avut un mesaj pentru suporterii români.
”Mi-aș dori să se desfășoare într-un mod normal, cum ar trebui să fie toate meciurile. Să se dispute pe teren și atmosfera pe care o crează în tribune să se refere la fotbal. Mi-aș dori ca toată lumea să ne încurajeze, să nu existe alte probleme.
Cred că nu trebuie să fie vorba de o răzbunare sau conflicte cu suporterii. Nu ar trebui să răspundem cu aceeași monedă pentru că imnul nostru nu l-am auzit în Kosovo din cauza huiduielilor. Trebuie să dăm dovadă de omenie și respect.”, a spus Stanciu, potrivit frf.tv.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Program România, Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45).
Etichete: echipa nationala , nicolae stanciu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții