Nicolae Dică știe de ce FCSB joacă mai bine în Europa League, decât în SuperLigă: ”Așa era și pe vremea mea”
articol scris de Digi Sport27.09.2024, 15:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a debutat excelent în prima etapă din Europa League, după ce a trecut cu scorul de 4-1 de letonii de la RFS.
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida și pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Nicolae Dică crede că FCSB joacă mai bine în Europa League decât în SuperLigă, deoarece jucătorii sunt mult mai concentrați în cupele europene
Până acum, FCSB a făcut meciuri bune în campania europeană, iar ultimul succes în fața trupei din Riga a întărit încă o dată acest aspect. În urma victoriei de pe ”Arena Națională”, elevii lui Elias Charalambous (44 de ani) ocupă locul 2 în ierarhia din Europa League.
Nu același lucru se poate spune și despre parcursul ”roș-albaștrilor” în campionatul intern, unde FCSB se află pe locul 13 după 9 etape disputate, cu doar 10 puncte acumulate până în prezent. Nicolae Dică (44 de ani) a observat acest detaliu și a subliniat că la fel stăteau lucrurile și când ”Nick” evolua pentru ”roș-albaștri”, dar și atunci când îi pregătea pe jucători.
”Este clar că echipa în Europa arată altfel. Așa a fost întotdeauna. Așa era și pe vremea când jucam și când antrenam acolo. Atmosfera pe care o creează suporterii ajută. Jucătorii sunt mult mai concentrați. Dorința este mult mai mare. Este, până la urmă, o motivație în plus.
Aseară (n.r. joi, 26 septembrie) au arătat foarte bine. S-a văzut că FCSB este o echipă bună, peste RFS. FCSB a început foarte bine. Bîrligea a reușit să înscrie acel gol, apoi au avut o ocazie foarte mare. Cei de la Riga au avut o izbucnire în care au avut două ocazii și au reușit să egaleze, dar prea puțin pentru o echipă de Europa League.
FCSB a jucat foarte bine. Chiar dacă au fost egalați, jucătorii au continuat să pună presiune pe adversar și au marcat. Au făcut o repriză a doua foarte bună. Nu au dat nicio șansă adversarului. Au reușit să marcheze apoi și cele două goluri.
FCSB a arătat ca o echipă adevărată în sensul bun al cuvântului. S-a văzut clar o diferență între meciurile din campionat și acesta din Europa League, chiar dacă au fost câteva schimbări în primul 11”, a declarat Nicolae Dică, potrivit Fanatik.
- Pe vremea când evolua ca fotbalist, Nicolae Dică a jucat de două ori pentru ”roș-albaștri”: între 2004 - 2008 și pentru o scurtă perioadă în 2011.
- Nicolae Dică i-a pregătit pe ”roș-albaștri” în 104 jocuri, unde a obținut: 55 de victorii, 26 de rezultate de egalitate și 23 de înfrângeri.
FCSB, pe locul 2 în clasamentul Europa League, la finalul primei etape. Doar Ajax o depășește
La capătul celor 18 meciuri jucate în Europa League, în prima etapă, FCSB se regăsește pe locul 2, într-un clasament general cu toate cele 36 de participante. Primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte e golaverajul, iar la acest capitol doar Ajax e mai bună decât campioana României.
Dacă ar rămâne pe poziția asta și după următoarele șapte meciuri, FCSB s-ar califica direct în prima rundă eliminatorie din Europa League.
Amintim că locurile 1-8 se califică direct, iar locurile 9-24 dispută un baraj în dublă manșă, în urma căruia alte 8 echipe merg mai departe. Locurile 25-36 sunt eliminate complet din Europa.
Clasamentul din Europa League
Clasamentul Europa League după prima etapă / Foto: Flashscore.ro
Clasamentul SuperLigii
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - RFS 4-1
Etichete: europa league , nicolae dica , fcsb , rezumat fcsb - rfs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții