Incidente la Roma! Doi dintre fanii lui Celtic au fost înjunghiați în plină stradă, în centrul orașului
07.11.2019, 12:50SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj va primi vizita francezilor de la Rennes în runda a patra din grupele Europa League. Celălalt meci din grupa clujenilor este Lazio - Celtic, însă la Roma au avut loc deja niște incidente extrem de neplăcute.
Doi dintre fanii scoțienilor au fost înjunghiați chiar în centrul capitalei Italiei, cu o zi înainte de meciul dintre cele două formații, potrivit Sky Sports. Se pare că a avut loc un conflict în fața unui bar irlandez din Roma, iar un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost înjunghiat, așa cum informează forțele de ordine.
Puțin mai târziu, un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani, a fost înjunghiat în Piața Beniamino Gigli, nu departe de barul unde a avut loc primul incident. Ambii suporteri au ajuns la spital, însă viața nu le este pusă în pericol.
Suporterii lui Celtic au fost sfătuiți să nu poarte însemnele echipei pe străzile din Roma
Suporterii scoțieni au primit un avertisment din partea conducerii lui Celtic, care i-a sfătuit să nu poarte culorile clubului pe stradă și să nu atragă atenția asupra lor. Această măsură a fost necesară după ce, la meciul din tur, scor 2-1 pentru Celtic, spiritele au fost destul de tensionate.
Celtic se află pe primul loc în grupa E, la un punct distanță de ocupanta locului doi, CFR Cluj.
Etichete: lazio , roma , celtic , lazio roma , lazio celtic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții