Ianis Zicu nu o vede favorită pe CFR Cluj în meciul cu CSKA Sofia: ”Sunt egale șansele”. Pe cine va susține
articol scris de Digi Sport22.10.2020, 12:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Zicu, fost atacant la CSKA Sofia, a prefațat meciul pe care formația din Bulgaria îl va juca împotriva lui CFR Cluj în grupele Europa League, joi, de la ora 19:55, în direct la Digi Sport.
Actualul antrenor de la Farul Constanța consideră că CFR Cluj nu are prima șansă pentru o victorie la Sofia și recunoaște că nu are o favorită, dorindu-și, în același timp, ca echipa lui Dan Petrescu să aducă puncte coeficientului României, dar și ca fosta sa formație să etaleze un fotbal spectaculos.
Ianis Zicu, înaintea mecului CSKA Sofia - CFR Cluj
”Nu aș putea oferi un pronostic. Consider că șansele sunt egale. Totuși, fiind român, mi-aș dori ca CFR Cluj să acumuleze puncte în Europa League, pentru coeficientul țării. Însă, ca fost jucător la CSKA și datorită fanilor minunați de acolo, mi-aș dori ca CSKA să facă un meci bun. Poate că voi fi pe deplin fericit doar dacă meciul se va încheia la egalitate.
Îmi e dor de atmosfera de la CSKA. Țin să le mulțumesc fanilor pentru că au fost alături de mine cât am jucat la Sofia. Sper să se încheie mai repede pandemia să pot veni la un meci al lui CSKA”, a declarat Ianis Zicu, pentru Topsport.bg.
Ianis Zicu a jucat un sezon la CSKA Sofia, 2011 - 2012. Fostul atacant a fost transferat de bulgari de la Poli Timișoara, pentru 500.000 de euro, și cedat anul următor în Koreea de Sud, la Pohang Steelers, în schimbul a 2.300.000 de euro.
- 14 goluri în 18 meciuri a reușit Ianis Zicu pentru CSKA Sofia
Etichete: ianis zicu , grupele europa league , cska sofia cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții