Ianis Hagi, remarcat deja de Giovanni van Bronckhorst! Ce plus aduce românul în jocul lui Rangers
articol scris de Digi Sport26.11.2021, 15:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Hagi (23 de ani) a reușit o pasă de gol în meciul jucat de Rangers în grupele Europa League, contra lui Sparta Praga, 2-0.
Prin victoria de pe Ibrox Stadium, echipa preluată recent de Giovanni van Bronckhorst s-a calificat în șaisprezecimile competiției, fiind avantajată de rezultatele din dubla manșă cu Sparta Praga (0-1 și 2-0).
Ianis Hagi, remarcat deja de Giovanni van Bronckhorst! Ce plus aduce românul în jocul lui Rangers
Vedeta grupării scoțiene a fost, însă, Alfredo Morelos, cel care a marcat ambele goluri. La scurt timp după meci, noul antrenor al lui Rangers l-a lăudat pe columbian, însă i-a remarcat și pe cei trei mijlocași ofensivi ai echipei, printre care și Hagi, care l-a servit decisiv după 15 minute de joc.
Van Bronckhorst a explicat că, datorită creativității celor din linia de trei mijlocași ofensivi, Morelos poate juca pe postul de vârf împins.
"S-a descurcat foarte bine. E tipul de atacant care știe foarte bine să creeze pericol la poarta adversă și o face cu ușurință. Mi-am dorit să joace mai aproape de careu, pentru că uneori are obiceiul de a coborî la mijloc pentru a primi mingea. Dar ați văzut ce mijlocași ofensivi avem, putem crea ușor faze periculoase datorită lor, iar Morelos să se afle la finalizare", a comentat tehnicianul olandez.
Nota primită de Ianis Hagi pentru meciul cu Sparta Praga. De ce va fi special în mandatul lui van Bronckhorst
Șeptarul de pe Ibrox Stadium a fost aruncat în luptă încă din primul minut. Giovanni van Bronckhorst a implementat sistemul 4-2-3-1 și l-a folosit pe român pe postul de număr 10, în spatele atacantului Alfredo Morelos.
Schimbarea tactică i-a fost de bun augur lui Hagi, care a reușit să îl servească decisiv pe coechipierul său columbian după doar un sfert de oră de joc. Playmaker-ul român a mai creat și alte ocazii, însă a fost înlocuit în minutul 66 cu fundașul Nathan Patterson, pentru a conserva avantajul de două goluri.
Pentru evoluția din meciul cu formația cehă, fiul "Regelui" a primit nota 7, punctaj primit de majoritatea elevilor lui van Bronckhorst.
"A fost schimbat după aproape 70 de minute, dar a oferit multe prin evoluția sa. A dovedit curaj când l-a servit pe Morelos la primul gol, iar abilitatea sa tehnică pare croită special pentru stilul lui van Bronckhorst. S-a văzut că s-a bucurat de rolul său în victoria obținută", au scris cei de la scotsman.
Etichete: rangers , ianis hagi , grupele europa league , giovanni van bronckhorst
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții