Oficial Guvernul României a decis: finala Europa League la București, ”importanță națională”
articol scris de Digi Sport27.10.2023, 17:51
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Guvernul României a aprobat vineri, 27 octombrie, Hotărârea de Guvern privind declararea de interes public și de importanță națională a candidaturii României pentru finala Europa League din anul 2026 sau 2027.
Guvernul României susține candidatura României pentru finala Europa League
Galerie Foto
Federația Română de Fotbal va depune candidatura pentru organizarea finalei Europa League, din 2026 sau 2027, pe Arena Naţională în noiembrie 2023. Actul normativ aprobat de Guvern susține candidatura României și realizarea proiectelor aferente desfășurării evenimentului. Țara câștigătoare va fi anunțată în mai 2024.
Înainte de a se lua în calcul depunerea candidaturii, FRF a cerut opinia a 10.782 de suporteri care au cumpărat bilete la meciurile naționalei. Nota de apreciere a fost de 9.6 din 10. De asemenea, interesul românilor pentru Europa League este de 62% față de media europeană de 41%.
- Arena Naţională este cel mai mare stadion al României, inaugurat în septembrie 2011.
”FRF a conceput un plan denumit Fotbalul Meu, Orașul Meu, care cuprinde 15 proiecte. Documentul a fost definitivat încă din luna septembrie. FRF a prezentat planul Premierului României, Marcel Ciolacu, și Primarului General, Nicușor Dan, și a obținut sprijinul de principiu.
Este vorba, în special, de proiecte de infrastructură, prin care se redau comunității bucureștene terenuri urbane pierdute pentru sport. Se vor amenaja, de exemplu, terenuri de fotbal intre blocuri.
Totodată, va fi modernizată Arena Națională, la standarde tehnice si de confort la nivelul anului 2025. De asemenea se vor amenaja mai multe piste de biciclete pe rutele către stadion. Între cele 15 proiecte se mai numără programe educative si de protecția mediului, incluziune socială și responsabilitate socială.
În cazul obținerii organizării Finalei Europa League, toate aceste proiecte vor fi realizate împreuna cu Primăria Capitalei si Guvernul României in perioada 2024-2027”, a anunțat FRF.
Cele mai tari imagini de pe Arena Națională, de la finala Europa League 2012
Galerie Foto
Anunțul lui Răzvan Burleanu, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că a avut o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, şi a subliniat că atât Guvernul României, cât şi Primăria Capitalei susţin puternic candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League, din 2026 sau 2027, pe Arena Naţională.
”În cursul acestei săptămâni am avut o întâlnire cu premierul României în cadrul căreia am discutat despre câteva aspecte importante. În primul rând am discutat despre iniţiativa noastră de a găzdui finala Europa League din 2026 sau 2027.
Guvernul României şi Primăria Capitalei susţin puternic candidatura pentru găzduirea finalei Europa League. Iar angajamentul pe care ni l-am luat, Guvernul, Primăria şi noi, este ca până la 15 noiembrie să depunem dosarul de candidatură cu toate garanţiile solicitate de către UEFA”, a afirmat Burleanu, potrivit Agerpres.
Etichete: bucuresti , frf , guvernul romaniei , finala europa leagur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții