Video GOOOOL Denis Drăguș! Românul ”a spart gheața” la Trabzonspor cu o reușită excepțională! Reacția turcilor
articol scris de Digi Sport01.08.2024, 22:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Denis Drăguș (25 de ani) a fost transferat în această vară de Trabzonspor de la Standard Liege în schimbul sumei de 1,7 milioane de euro.
Atacantul român a devenit titularul din atacul echipei care a terminat în sezonul trecut pe locul trei în Super Liga Turciei, iar Denis Drăguș a răsplătit alegerea antrenorului.
Denis Drăguș a marcat cu Ruzomberok în returul din preliminariile Europa League
Denis Drăguș nu a reușit să înscrie în meciul tur dintre Trabzonspor și Ruzomberok (Slovacia), încheiat cu victoria turcilor, scor 2-0, însă internaționalul român și-a trecut numele pe tabelă în manșa retur.
Titularizat din nou, Denis Drăguș a deschis scorul în minutul 65, din pasa lui Edin Visca. Internaționalul român a fost găsit în careu de colegul său, iar acesta a expediat un șut imparabil, la vinclu.
”Denis Drăguș, foarte multă clasă”, au scris turcii. ”Drăguș a trimis un șut grozav și a pus mingea în plasă”, au notat și cei de la fanatik.com.tr.
Denis Dragus, çok klas 🚀pic.twitter.com/hOGxDYZfNI
— De Marke Sports (@demarkesports) August 1, 2024
Astfel, titularul din atacul României de la EURO 2024 a dus situația la 3-0 la general pentru echipa sa și a îndepărtat orice urmă de îndoială cu privire la formația calificată în turul următor.
În turul trei preliminar Europa League, formația turcă va juca cu învingătoarea duelului Wisla Cracovia - Rapid Viena.
- Denis Drăguș a semnat un contract întins pe patru sezoane, până în vara anului 2028 cu Trabzonspor.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Drăguș, potrivit Transfermarkt
În sezonul trecut, Drăguș a jucat 35 de partide pentru Gaziantep (formație la care a fost împrumutat de Standard Liege), a marcat 15 goluri și a oferit două pase decisive.
Etichete: europa league , trabzonspor , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții