Gigi Becali l-a anunțat titular, Nedelcu a reacționat imediat: "Pe nea' Gigi îl cunoașteți. Ne-am obișnuit cu el!"
12.07.2019, 00:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB - Milsami 2-0. Dragoș Nedelcu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la FCSB în partida cu Milsami. Acest lucru a fost remarcat și de Gigi Becali, care a anunțat că va fi titular de acum înainte.
Mijlocașul roș-albaștrilor a comentat decizia patronului, la finalul partidei cu Milsami.
"Pe nea Gigi îl cunoaşteţi, dacă joci bine eşti cel mai bun, dacă nu, imediat te scoate din echipă, ne-am obişnuit cu el", a spus Dragoș Nedelcu.
Dragoș Nedelcu: "Mă bucur că a venit Vînă!"
Dragoș Nedelcu s-a arătat încântat de faptul că Gigi Becali a reușit să îl transfere pe Ionuț Vînă. De asemenea, Dragoș Nedelcu e convins că nu va avea probleme să joace în sistemul de 4-3-3, pe care îl implementează Bogdan Andone.
"Am jucat la Viitorul în acest sistem, dar mă voi adapta indiferent. Mă bucur că a venit şi Vână. Vrem să ieşim campioni anul acesta. Apoi obiectivul este să intrăm în grupele Europa League. E primul meci oficial după ce am fost la naţionala de tineret, am făcut un meci bun am luat o şansă importantă de calificare", a mai spus Dragoș Nedelcu.
Etichete: gigi becali , dragos nedelcu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții