Exclusiv "E mai greu pentru noi decât pentru Steaua!". Clujenii se tem de o mare ruşine, înaintea returului cu Dudelange
29.08.2018, 14:12SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB şi CFR Cluj sunt singurele echipe din Liga 1 care mai au şanse să reprezinte România în grupele Europa League. Totuşi, ambele au nevoie să revină spectaculos, după înfrângeri neaşteptate în manşa tur. Iuliu Mureşan e convins că rivala feroviarilor are o oportunitate mai bună faţă de echipa lui Conceicao, chiar dacă a pierdut, 1-3, la Viena, cu Rapid. Campioana s-a făcut de râs în Luxemburg, 0-2 cu Dudelange.
"Eu vreau şi Steaua să se califice. Eu cred că avem şanse de 60%, dacă jucăm la valoarea noastră. FCSB, tot aşa. Nu e o mare problemă să câştige cu 2-0, e mai greu pentru noi să câştigăm cu 3-0", a comentat preşedintele ardelenilor.
Returul dintre CFR și Dudelange se joacă joi, în direct la Digi Sport 1, de la ora 20:00. Duelul poate fi urmărit în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.
FCSB - Rapid Viena se joacă joi, 30 august, la ora 21:30, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Ce se întâmplă cu Arlauskis
Venirea lui Jesus Fernandez l-a transformat pe Arlauskis în rezervă la CFR. Chiar dacă iniţial s-a vorbit despre o posibilă despărţire, Mureşan anunţă că nu se pune problema ca ardelenii să renunţe la lituanian.
"Arlauskis a avut o problemă musculară. El degaja cu piciorul drept, el fiind stângaci. A apărat accidentat, dar a făcut un tratament special, şi-a revenit şi a fost foarte bine la antrenamente. Va fi o concurenţă benefică. Conceicao va decide cine va fi titular.
Până acum, Arlauskis era titular incontestabil, dar acum lucrurile se vor schimba. Nu cred că va pleca. Nu îi dăm drumul să plece acum. Eu sunt convins că va primi şanse. E un profesionist desăvârşit. Va fi greu pentru antrenor să aleagă titularul", a mai spus Mureşan.
Etichete: cfr , fcsb , fcsb rapid viena , cfr dudelange
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții