Exclusiv Dumitru Dragomir e dezamăgit de FCSB și Craiova. "Din două nu faci o echipă care să promoveze în Liga 1"
09.08.2019, 10:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB – Mlada Boleslav 0-0 și Universitatea Craiova – AEK Atena 0-2 i-au lăsat un gust amar lui Dumitru Dragomir. Fostul președinte al LPF crede că la roș-albaștrii de vină pentru situația actuală de la echipă au fost cei care l-au influențat negativ pe Gigi Becali.
Cele două partide din turul 3 preliminar al Europa League i-au lăsat o impresie foarte proastă lui Dumitru Dragomir. "Din ambele două echipe nu puteai să faci una care să promoveze în Liga 1. Impresia este de la prost spre foarte prost", a comentat Dragomir la Digi Sport Special.
Dumitru Dragomir a comentat situația de la FCSB. "Îi lipsesc jucători. Cum să-l dai pe Alibec și să-l iei pe Gikiewicz vârf de atac? Cum să-l dai afară pe Marian Lupu, preparatorul fizic, care este cel mai bun din țară, fără să studiezi alimentația, medicamentația, din bomobelele acelea care le iau jucătorii? Nu din cauza pregătirii fizice fac întinderi și rupturi musculare jucătorii. Trebuiau duși la toate laboratoarele pentru analize, pentru că nu este normal să ai zece accidentați", a fost de părere Dragomir.
Dumitru Dragomir a găsit vinovații de la FCSB
Dumitru Dragmir consideră că nu numai Gigi Becali e vinovat de situația de la FCSB. "Cei din jurul său sunt vinovați. Aceștia l-au influențat pe Gigi Becali. Ei au adus FCSB în situația care este acum", a adăugat fostul președinte LPF.
Dumitru Dragomir a vorbit și despre Universitatea Craiova. "La Craiova este un antrenor bun și o echipă proastă. Corneliu Papură este unul dinre cei mai citiți antrenori din România. Cine nu-l cunoaște îl critică și îl înjură", a încheiat Dumitru Dragomir.
Dumitru Dragomir va fi duminică, 11 august, invitat special la Digi Sport Matinal, de la ora 10:00.
Etichete: dumitru dragomir , turul 3 preliminar , universitatea craiova aek atena , fcsb mlada boleslav , fcsb mlada bi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții