Video Debut nefericit pentru Răzvan Marin în grupele UEL. Eroare mare şi înfrângere la scor pentru Standard
20.09.2018, 21:46SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Răzvan Marin a debutat în grupele unei competiţiţii europene, în meciul Sevilla - Standard, dar mijlocaşul român îşi va dori să uite cât mai repede partida din Andaluzia.
Belgienii au pierdut fără drept de apel pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan, deşi, la un moment dat, au reuşit să egaleze, în finalul primei reprize. Însă rezultatul de 1-1 s-a menţinut doar două minute, iar spaniolii s-au dezlănţuit în partea a doua şi s-au impus cu 5-1.
La eşecul categoric suferit de Standard a contribuit şi Răzvan Marin, care a greşit grav la golul de 4-1. În minutul 70, internaţionalul român a pierdut o minge la aproximativ 30 de metri de propria poartă, iar faza s-a încheiat cu a doua reuşită a serii pentru Wissam Ben Yedder.
Marin, aflat cu faţa spre propriul careu, nu a observat că îl avea în spate pe Ever Banega. Argentinianul a profitat de neatenţia fostului jucător de la Viitorul, a recuperat şi i-a pasat imediat lui Ben Yedder, care a înscris cu o execuţie de fineţe.
În ciuda erorii mari, Răzvan Marin a rămas pe teren până la final.
Etichete: europa league , sevilla , standard , razvan marin , sevilla standard , razvan marin sevilla , razvan marin europa league , sevilla standard europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții