De ce se teme Răzvan Lucescu înainte de Shamrock - PAOK, deși a câștigat cu 4-0 în manșa tur
articol scris de Digi Sport29.08.2024, 13:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
PAOK Salonic se va duela cu Shamrock Rovers, joi, 29 august, de la ora 22:00, în manșa secundă din play-off-ul Europa League.
În tur, elevii lui Răzvan Lucescu (55 de ani) au câștigat detașat în fața irlandezilor, scor 4-0, într-o partidă disputată la Salonic.
Răzvan Lucescu se teme de faptul că jucătorii lui PAOK vor intra prea relaxați pe teren, la meciul cu Shamrock
”Luce Jr.” a făcut un pas mare spre calificarea în faza Europa League, după succesul răsunător din prima manșă, însă Răzvan Lucescu a preferat să rămână rezervat.
Tehnicianul lui PAOK Salonic se teme că fotbaliștii săi vor intra relaxați pe teren, însă Răzvan i-a atenționat pe jucători de faptul că trebuie să trateze confruntarea cu Shamrock într-un mod serios.
”Nu ştiu ce pot spune despre starea de spirit a echipei în această situaţie în care ne regăsim (n.r. trimitere la victoria cu 4-0 din meciul tur cu Shamrock). Mă tem că jucătorii nu vor intra destul de motivați. Eu găsesc motivaţia ca un lucru pe care jucătorii trebuie să îl înţeleagă.
În fotbal, dacă nu tratezi asemenea situaţii cum trebuie, vei fi pedepsit.
Ştim că nimic nu este decis înaintea fluierului de final. Am jucat doar primul meci şi mai avem unul de disputat. Vrem să câştigăm şi al doilea meci. Jucăm în deplasare, deci trebuie tratată partida cu seriozitate.
Trebuie să luptăm pentru victorie, una care ne ajută să avem încredere şi pentru meciurile care urmează. Aceasta este logica cu care pregătim acest meci”, a declarat Răzvan Lucescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Răzvan Lucescu vrea să îl transfere la PAOK pe Edoardo Bove de la AS Roma
Pentru a fi sigur că PAOK va avea un parcurs european cât mai îndelungat, Răzvan Lucescu s-a orientat către un transfer din Serie A. ”Luce Jr.” vrea să îl aducă la Salonic pe Eduardo Bove (22 de ani), fotbalist care aparține de AS Roma.
Oficialii clubului din capitala Italiei au fost de acord cu trecerea lui Bove la PAOK, deoarece ”romanii” au plănuit să nu îi acorde prea multe minute în acest sezon, în urma jucătorilor noi transferați pe ”Olimpico”.
Șefii lui AS Roma au considerat că fotbalistul italian va juca mai mult sub comanda lui Răzvan Lucescu, însă nu vor să îl cedeze definitiv la Salonic, ci doar sub formă de împrumut, potrivit sport24.gr.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Eduardo Bove, potrivit Transfermarkt.
- Contractul lui Eduardo Bove cu AS Roma expiră în vara anului 2028.
- În 45 de meciuri jucate pentru AS Roma în sezonul trecut, Eduardo Bove a înscris un gol și a oferit două pase de gol.
Etichete: razvan lucescu , play off europa league , razvan lucescu europa league , temere razvan lucescu , motivatie jucatori , shamrock - paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții