Exclusiv ”Dan Petrescu a ajuns la o saturație, va pleca!” Motivul pentru care Răzvan Itu este titular contra Romei
articol scris de Digi Sport05.11.2020, 19:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj revine la Roma pe Olimpico, arena pe care a scris istorie acum 12 ani - echipa din Gruia se impunea cu 2-1 în fața trupei lui Francesco Totti și...Julio Baptista în grupele UEFA Champions League.
Unul din eroii acelei partide portarul Edi Stăncioiu, crede că și acum campioana poate da lovitura împotriva capitolinilor.
”Atunci i-am prins nepregătiți, era primul meci din grupe, ei jucaseră un singur meci, noi începusem campionatul. Ei ne-au subestimat, CFR a avut o tactică italienească și i-am bătut, putea fi și mai rău.
Acum, la cum se apără Petrescu, o filosofie simplă și eficientă, CFR are șanse. Eu m-aș bucura să fiu în locul lui Bălgrădean, aș ieși în evidență mai mult dacă ar fi Cristi Manea și Ciobotariu în centrul apărării,” a declarat Edi Stăncioiu la emisiunea Fotbal Club.
Edi Stăncioiu: ”La Petrescu nu contează că ai dat 3 goluri în ultimul meci”
Ciprian Deac este singurul supraviețuitor al meciului de acum 12 ani - el îl va avea coechipier pe puștiul Itu.
”Joacă Itu, deci s-a antrenat mai bine decât Păun. La Petrescu nu contează dacă ai înscris 3 goluri la ultimul meci. Dacă nu te antrenezi, nu joci titular. Ăsta e motto-ul lui, să te dedici tot timpul.
Petrescu poate are nevoie de schimbare, e presiune pe orice, patron, arbitraj, e un stress. A ajuns la o saturație psihică, probabil că va pleca,” a precizat Stăncioiu.
Etichete: dan petrescu , ciprian deac , eduard stancioiu , dan petrescu cfr cluj , roma-cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții