Dacă trece de Leipzig, Craiova poate întâlni o fostă finalistă din Europa League. Prezentarea adversarilor
06.08.2018, 15:33SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
O fostă finalistă din Europa League, Braga, sau o fostă campioană a Uniunii Sovietice, Zorya Luhansk, din Ucraina, va fi adversara Universităţii Craiova, în play-off-ul UEL, în cazul în care oltenii vor trece de Leipzig, în turul 3 preliminar.
Primul meci ar urma să se desfăşoare în deplasare, pe 23 august, iar returul este programat o săptămână mai târziu.
Braga a fost finalista competiţiei în 2011, când a pierdut în ultimul act în faţa unei alte reprezentante a Portugaliei, FC Porto, scor 0-1. Unicul gol al partidei de la Dublin a fost marcat de columbianul Radamel Falcao.
Vicecampioană a Portugaliei în 2010 şi dublă câştigătoare a Cupei, în 1966 şi 2016, Braga a terminat ultima ediţie de campionat pe locul 4.
Echipa pregătită de Abel Ferreira nu a disputat vreun meci oficial în acest sezon, pe care îl va începe abia joi, cu meciul din Ucraina cu Zorya. Apoi, duminică, este programată prima etapă din Liga Sagres, în care adversară îi va fi Nacional Funchal, pe teren propriu.
În cazul unul duel cu Braga, formaţia din Bănie va avea de partea ei tradiţia favorabilă a întâlnirilor dintre lusitani şi cluburile din România. Portughezii s-au confruntat cu CFR Cluj în grupele UEFA Champions League, sezonul 2012/13, când ardelenii au câştigat ambele meciuri (2-0 şi 3-1), şi cu Pandurii Tg. Jiu, în play-off-ul Europa League, un an mai târziu, iar gorjenii s-au calificat, după 0-1 în deplasare şi 2-0 acasă, în prelungiri.
Celălalt posibil adversar al Craiovei, Zorya Luhansk, are în palmares un titlu al URSS, în 1972, care rămâne până în prezent cel mai important succes din istoria clubului.
În Europa, ucrainenii au devenit o prezenţă obişnuită abia din 2014, participând în fiecare sezon al UEL. În precedentele două stagiuni, s-au calificat în grupe, fără a reuşi să treacă mai departe.
Ar fi prima întâlnire cu o echipă din România pentru gruparea pregătită de Yuriy Vernydub şi care s-a clasat pe locul 4 în ultima ediţie a campionatului Ucrainei.
Etichete: europa league , braga , tragere la sorti , u craiova , tragere la sorti europa league , zorya luhansk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții