Clujenii luptă cu istoria! Malmo - CFR se joacă în direct la Digi Sport 1
30.07.2018, 20:25SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a marcat cel mult un gol în cele patru partide din acest sezon. De o reuşită are nevoie şi la Malmo pentru a duce meciul măcar în prelungiri. Returul din Suedia e miercuri, în direct la Digi Sport 1.
CFR Cluj luptă cu istoria în direct la Digi Sport: niciodată nu a reuşit să se califice în cupele europene după ce a pierdut acasă în tur. Acum, după 0-1 cu Malmo în Gruia, campionii atacă revenirea în Suedia.
"Da, adevărat vă spun, sincer cred că putem întoarce soarta calificării", a spus noul antrenor al echipei din Gruia, Toni Conceicao, completat de Emmanuel Culio: "Dacă suntem bine la cap, se poate! Putem bate pe Malmo. Ei au câştigat la noi, noi de ce nu am putea câştiga în deplasare?".
Partida de la Malmo e în direct la Digi Sport 1 miercuri de la 20:15. Dacă nu va trece de suedezi, CFR va ajunge în turul 3 din Europa League. Acolo va întâlni învingătoarea dintre Sutjeska (Muntenegru) şi Alashkert (Armenia). Adversare abordabile, astfel că o calificare în play-off-ul Europa League pare a fi o misiune mai uşoară.
Dacă va trece de Malmo, în turul 2, gruparea din Gruia va întâlni învingătoarea dintre Ludogorets (Bulgaria) şi Videoton (Ungaria).
Etichete: malmo , malmo cfr , malmo cfr video , malmo cfr live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții