Cine le arbitrează pe Corvinul, CFR Cluj și Universitatea Craiova la meciurile din Europa
articol scris de Digi Sport21.07.2024, 18:59
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Maltezul Philip Farrugia va arbitra meciul dintre Corvinul Hunedoara şi vicecampioana Croaţiei, HNK Rijeka, din prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League la fotbal, care va avea loc joi pe 25 iulie, pe Stadionul Municipal din Sibiu, de la ora 21:00.
Arbitri din Malta și Portugalia la meciurile Corvinului din Europa League
Arbitri asistenţi vor fi Alan Camilleri şi Luke Portelli, iar al patrulea oficial a fost nominalizat Alex Johnson, toţi din Malta.
Partida din manşa secundă. programată pe 1 august, pe Stadionul HNK Rijeka (ora 21:00), va fi condusă de o brigadă din Portugalia, cu Luis Godinho la centru. Arbitri asistenţi vor fi Rui Teixeira şi Pedro Almeida, iar al patrulea oficial a fost desemnat Helder Malheiro.
Arbitri din Bosnia și Cipru la meciurile CFR-ului din preliminariile Conference League
Arbitrul bosniac Milos Gigovic va conduce meciul dintre CFR Cluj şi formaţia bielorusă Neman Grodno, care va avea loc pe 25 iulie, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca (ora 20:30), în prima manşă din turul al doilea preliminar al competiţiei de fotbal Conference League, potrivit site-ului UEFA.
Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Marko Peric şi Amir Kadic, iar al patrulea oficial a fost delegat Dragan Petrovic.
Meciul din manşa secundă va fi condus de cipriotul Andreas Argyrou. Partida va avea loc pe 1 august, pe Gyirmoti Stadion din Gyor, de la ora 21:00.
Arbitri asistenţi vor fi Marios Kalogirou şi Petros Petrou, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Konstantinos Fotiou, toţi din Insula Afroditei.
Cine o arbitrează pe Universitatea Craiova în preliminariile Conference League
Danezul Mads Kristoffersen va arbitra meciul dintre Universitatea Craiova şi NK Maribor, care va avea loc pe 25 iulie, pe Stadion Ljudski vrtMaribor (21:15), în prima manşă a turului al doilea preliminar al competiţiei de fotbal Conference League, potrivit site-ului UEFA.
Arbitri asistenţi vor fi Jesper Dahl şi Jakob Mastrup, iar al patrulea oficial a fost desemnat Lasse Laebel Graagaard, toţi din Danemarca.
Partida din manşa secundă, care va avea loc pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', pe 1 august (20:00), va fi condusă de o brigadă luxemburgheză, cu Jasmin Sabotic la centru. Arbitri asistenţi vor fi Joaquim Da Silva şi Tom Hansen, iar al patrulea oficial a fost nominalizat Cedric Biever, notează Agerpres.
Etichete: preliminarii europa league , preliminarii conference league , corvinul rijeka , cfr cluj neman grodno , universitatea craiova maribor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții