CFR Cluj - Lazio 2-1 | Emmanuel Culio a retrăit victoria contra Romei din 2008: "Tot așa a fost"
19.09.2019, 23:00SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj - Lazio 2-1. Emmanuel Culio compară victoria spectaculoasă cu Lazio cu succesul de senzație din urmă cu 11 ani, din grupele Ligii Campionilor, de pe terenul Romei, cu același scor. Mijlocașul argentinian a înscris ambele goluri ale ardelenilor în meciul de pe Stadio Olimpico, din 2008.
"Tot așa a fost, ca la Roma, 2-1, acum am învins cu 2-1 acasă. Pentru echipă e foarte frumos, a fost primul meci din grupe, am meritat să câștigăm. Sunt fericit că Billel a marcat, e foarte important pentru moralul lui.
E foarte important că Deac a înscris din 11 metri, a avut încredere, iar după aia am jucat cu personalitate. Când avem personalitate e greu să pierdem. E o grupă foarte grea, să fim calmi, drumul e lung", a declarat sud-americanul.
Emmanuel Culio nu mai jucase din 30 iulie, de la meciul cu Maccabi Tel Aviv
Culio a fost introdus doar în minutul 83 și i-a transmis lui Dan Petrescu că nu e pregătit să joace prea mult contra lui Lazio.
"Am vorbit cu Dan (n.r. Petrescu) că nu pot juca de la început, a fost o lună și ceva de accidentare, am zis că pot juca 20-30 de minute.
Foarte frumos, asta am vrut de când am revenit, să joc în cupele europene, asta îmi place foarte mult. Acum trebuie să ne gândim pentru duminică, la meciul cu FCSB", a mai spus Culio.
Emmanuel Culio a revenit în 2017 la CFR Cluj, după ce a mai jucat pentru ardeleni în perioada 2007-2011.
Etichete: emmanuel culio , cfr cluj lazio , as roma cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții