CFR Cluj are de ce să se teamă dacă deschide scorul cu Steaua Roșie! Ce au reușit sârbii împotriva liderului din campionat
articol scris de Digi Sport22.08.2021, 15:06
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj are o misiune aproape imposibilă în returul disputei cu Steaua Roșie Belgrad, contând pentru calificarea în grupele Europa League.
Ardelenii trebuie să întoarcă scorul de la 4-0, singurul avantaj al lor fiind faptul că joacă pe teren propriu. Sârbii sunt o echipă în continuă creștere de formă, după ultimul rezultat înregistrat în campionat.
Steaua Roșie Belgrad a întors meciul din campionat și se menține pe locul 2
Adversara CFR-ului a disputat sâmbătă, pe propria arenă, meciul împotriva celor de la Backa Topala, actualul lider al campionatului Serbiei. Oaspeții au deschis scorul în minutul 25, însă răspunsul gazdelor a arătat faptul că sunt o echipă de temut.
Steaua Roșie a egalat la doar patru minute după deschiderea scorului, prin Nenad Krsticic, intrând la vestiare cu scorul de 1-1. La pauză, Dejan Stankovic i-a introdus pe teren pe Milan Rodic și Aleksandar Katai. Cel din urmă a punctat după doar șase minute de la introducerea pe gazon.
În final, El Fardou Ben a punctat și el pentru oponenta ardelenilor, în minutul 78, meciul terminându-se cu scorul de 3-1. Prin această victorie, Steaua Roșie a reușit să o egaleze în campionat pe Backa Topola, ambele echipe având 13 puncte. Totuși, echipa din Belgrad se află pe locul al doilea, deoarece are un golaveraj mai slab.
Returul dintre CFR Cluj și Steaua Roșie Belgrad este programat joi, 26 august, de la ora 21:30. Echipa din Gruia va juca în grupele Conference League dacă va fi eliminată de Steaua Roșie în play-off-ul Europa League.
Denis Ciobotariu încă mai crede în calificare
Cu toate că elevii lui Marius Șumudică au nevoie de un miracol în retur pentru a merge în grupele Europa League, unii jucători ai ardelenilor încă mai cred în calificare.
Unul dintre aceștia este Denis Ciobotariu, integralist în meciul din Belgrad. Fotbalistul crede că greșelile individuale au condus la o diferență de scor atât de mare, iar o evoluție mai atentă în retur îi poate califica în Europa League.
"O seară grea, într-adevăr, venită pe niște goluri luate aiurea, nu pe un joc al lor extraordinar. Cred că trebuie să fim mai atenți la lucrurile astea. Cred că mai mult după golul 3 s-a terminat, încă eram în joc la 2-0, mai aveam ocazii, dar ce să zic... nu știu de ce atât de multe erori, au fost niște erori aiurea.
Nu a fost un joc al lor wow, dar asta a fost, mergem mai departe, și eu cred în continuare în calificare. Nu am resimțit presiunea, e la început, fanii fac o atmosferă frumoasă, dar concentrarea noastră se pune în teren, nu în tribune. La CFR se discută și dacă pierzi un meci de dat afară. Eu nu cred în asta (n.r - demiterea antrenorului)", a declarat Ciobotariu.
Etichete: cfr cluj , playoff europa league , steaua rosie belgrad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții