Cât de greu ne va fi! Ce înseamnă pentru România prăbușirea în clasamentul coeficienților
31.08.2018, 23:17SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România este în pragul colapsului, iar din sezonul 2020-2021 echipele noastre vor avea de trecut patru tururi preliminare pentru a ajunge în grupele competiţiilor europene. Misiunea va fi aproape imposibilă pentru toată lumea, mai puţin pentru FCSB, care încă poate spera că va ţine steagul sus.
Contraperformanţă istorică
Ţara noastră nu va avea, pentru a doua oară în ultimii 15 ani, echipă în cupele europene. Liga 1 s-a făcut de râs în Europa, în această vară, și se va prăbuși în clasamentul coeficienților.
România a trimis patru echipe în preliminariile cupelor europene, dar în play-off au ajuns doar două formații. Viitorul fusese eliminată anterior de Vitesse, iar Craiova de o echipă mult mai puternică, Leipzig. Salvarea urma să fie adusă de CFR și FCSB, iar acestea plecau favorite în duelurile cu Dudelange și Rapid Viena. Dacă clujenii au suferit o umilință istorică, fiind învinși tur-retur de Dudelange, FCSB a sperat până la final că poate întoarce soarta calificării cu Rapid Viena.
Nu s-a întâmplat așa, iar România nu va avea reprezentantă în grupele cupelor europene. Este a doua oară în ultimii 15 ani când se întâmplă asta, precedentul fiind reprezentat de sezonul 2015-2016. Din cele 80 de echipe rămase în grupele UEFA Champions League (32 de cluburi) și UEFA Europa League (48 de cluburi), niciuna nu a fost atunci, ca și acum, din România. FCSB și Astra erau atunci echipele de care ni s-au legat ultimele speranțe, dar acestea au pierdut cu Rosenborg, respectiv Alkmaar.
FCSB a obținut din nou cele mai multe puncte pentru România. Punctajul țării noastre este însă jenant în acest sezon
Ce înseamnă asta în clasamentul coeficienţilor
Contra-performanța de joi seară va însemna și o prăbușire în clasamentul coeficienților, în condițiile în care scorul extrem de mic de anul acesta va fi împărțit la 4, numărul echipelor aflate la start. Cum la anul în stabilirea coeficientului va fi ștearsă stagiunea 2013-2014, sezon în care am adunat 6.875 de puncte (recordul din ultimii ani), lucrurile sunt teribile pentru formațiile noastre.
România va ocupa locul 29, cu 15.950 puncte, iar acest lucru va aduce cu sine o mare problemă: din stagiunea 2020-2021, echipele noastre vor trebui să treacă de patru tururi preliminare pentru a intra în grupe. Din fericire, vom trimite tot patru formaţii în Europa, acest lucru nefiind afectat.
Dar echipele noastre vor porni la drum încă de la începutul lui iulie, astfel că practic vacanţa de vară va fi inexistentă. Mai mult, există pericolul, chiar dacă pentru moment doar teoretic, să coborâm atât de mult încât să fim nevoiţi să jucăm în pre-calificări, de la începutul lui iunie.
În acest moment România e sub ţări precum Kazahstan sau Azerbaidjan
FCSB nu pierde atât de mult
FCSB va fi afectată, dar nu la fel de mult precum celelalte formaţii. Cu 23.000 de puncte, roş-albaştrii aveau un punctaj onorabil, care îi situa pe locul 59 în Europa, deasupra unor echipe ca Inter, Milan sau Valencia. Echipa lui Becali ar fi intrat în urna a doua la tragerea la sorţi pentru grupele Europa League, dacă trecea de Rapid Viena.
Chiar dacă o să cadă în clasament, FCSB va păstra un coeficient suficient de bun încât să aibă garanţia că până în play-off va fi cap de serie. În funcţie de rezultate, roş-albaştrii ar putea să beneficieze de acest statut chiar şi în play-off, dar, presupunând vă va ajunge în grupele Europa League la anul, nu va mai face parte din urna a doua. Asta înseamnă adversari mai tari în grupe şi implicit o şansă în minus pentru accederea în primăvara europeană.
"În 15 ani, e a doua necalificare. Voi erați obișnuiți cu Becali an de an în Europa. Hai să vedeți de acum înainte ce greu o să fie. Nu pentru mine, că eu o să fiu cap de serie până în play-off", a spus Becali la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
Etichete: coeficient romania , romania clasamentul coeficientilor , clasamentul coeficientilor , romania echipe europa league , romania 2018-2019 , fcsb cap de serie , fcsb parcurs europa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții