Exclusiv Bourceanu admite că un fotbalist de creație al CFR-ului deține calitățile necesare pentru a juca în fața liniei defensive
articol scris de Digi Sport25.11.2020, 16:29
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alexandru Bourceanu, fost mijlocaș la FCSB și al naționalei României, consideră că Dan Petrescu, antrenorul formației CFR Cluj, se poate baza în meciul de joi, cu AS Roma, chiar pe o soluție surpriză pentru postul de mijlocaș defensiv. Partida din runda a patra a Grupei A din Europa League e livem de la ora 22:00, pe Digi Sport 1 și în format live text pe digisport.ro.
În contextul în care Dan Petrescu are mari probleme pentru a alinia o linie mediană competitivă, iar postul de mijlocaș la închidere îi dă mari bătăi de cap fostului fundaș de la Chelsea, Alex Bourceanu, fost campion cu FCSB, a răspuns în timpul emisiunii Liga Digi Sport, de miercuri după-amiază, întrebării moderatorului Radu Drăguț în privința posibilității ca Alex Chipciu să joace în fața liniei defensive.
Alex Bourceanu: "Da, Chipciu poate interpreta acest rol, dar nu vreau să fac eu echipa"
"Da, Alex poate interpreta acest rol, dar nu vreau să fac eu echipa. Poate interpreta acest rol", a spus Alex Bourceanu, la Liga Digi Sport. Fostul fotbalist de la Oțelul, Poli și FCSB a fost completat de Narcis Răducan, prezent și el în studio. Fost mijlocaș de creație, cu o tehnică excepțională, Răducan a povestit că s-a aflat într-o zonă de confort când a primit sarcină să joace în fața blocului defensiv.
Narcis Răducan: "Eu am încercat de multe ori, dar n-am reușit"
"Eu am încercat de multe ori să joc în acel rol, dar n-am reușit", a spus fostul fotbalist lansat de Unirea Focșani, pentru a sublinia diferența majoră de sarcini care-i revin unui mijlocaș menit să distrugă atacurile echipei adverse.
CFR Cluj se situează pe locul al treilea în Grupa A din Europa League, cu patru puncte, la fel ca și Young Boys Berna, ocupanta locului secund, dar cu un golaveraj inferior. Lider e AS Roma, cu 7 puncte, în timp ultima loc al seriei e ocupat de CSKA Sofia, cu un punct. În aceeași etapă, tot în grupa ardelenilor, mâine, de la 19:55, trupa bulgară primește acasă vizita celor de la Young Boys Berna.
Etichete: alexandru chipciu , alex bourceanu , cfr cluj - as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții