Atitudinea antrenorului lui Rijeka înaintea duelului împotriva Corvinului din Europa League: ”Joacă în Liga 2”
articol scris de Digi Sport19.07.2024, 16:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul doi preliminar UEFA Europa League, unde o va întâlni pe Rijeka, vicecampioana Croației.
Manșa tur se va juca pe 25 iulie, în Croația, în timp ce partida retur este programată o săptămână mai târziu, pe 1 august, și va avea loc la Sibiu.
Zeljko Sopic, precaut înaintea meciurilor împotriva Corvinului: ”Joacă în Liga 2 doar pentru că nu este un club privat, altfel ar fi fost o echipă de primă ligă”
Zeljko Sopic (49 de ani), care se află pe banca celor de la Rijeka din august 2023, s-a arătat precaut înaintea duelului direct împotriva Corvinului Hunedoara.
Mai mult decât atât, antrenorul croat a subliniat că formația lui Florin Maxim ar fi trebuit să fie în prima ligă a României dacă nu existau problemele privind forma de organizare a clubului.
”Vom încerca să ne impunem jocul încă de la primul meci. Nu va fi ușor, cu siguranță, Corvinul este o echipă experimentată, știe ce face.
Joacă în Liga 2 doar pentru că nu este un club privat, altfel ar fi fost o echipă de primă ligă. Rezultatul cu Paksi reprezintă un avertisment pentru noi.
Nu este ușor pentru nimeni să marcheze patru goluri. Totuși, eu cred că ne-am pregătit bine și am încredere că putem merge mai departe.”, a spus Zeljko Sopic, potrivit sportnet.hr.
Presa din Croația: ”Corvinul Hunedoara valorează 5 milioane de euro potrivit Transfermarkt, iar inedit este faptul că evoluează în liga secundă”
În seara în care Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României, a obținut calificarea în detrimentul maghiarilor de la Paksi, care plecau favoriți, presa din Croația a analizat echipa antrenată de Florin Maxim.
Jurnaliștii croați au remarcat turnura pe care ar fi putut să o ia partida retur, în ciuda diferenței clare din primul meci, în care Corvinul s-a impus cu 4-0.
De asemenea, aceștia au remarcat faptul că echipa din Hunedoara evoluează în liga a doua, un lucru ”inedit” pentru o echipă care luptă pentru cupele europene.
”În meciul tur, Hunedoara s-a impus cu 4-0 la Paksi și și-a asigurat practic calificarea, dar a trăit periculos în manșa secundă în care a pierdut cu 2-0, dar a reușit să-și apere avantajul. Interesant este că românii evoluează în Liga 2.
Totul era clar după primul meci, dar a trebuit să aștepte confirmarea calificării. Totuși, în manșa secundă totul ar fi putut fi mai dramatic dacă VAR nu le-ar fi anulat golul maghiarilor în minutul 28.
Corvinul Hunedoara valorează 5 milioane de euro potrivit Transfermarkt, iar inedit este faptul că evoluează în liga secundă”, a scris presa din Croația.
VIDEO cu rezumatul meciului Corvinul - Paksi 0-2:
Etichete: rijeka , corvinul hunedoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții