Antrenorul Mladei Boleslav surprins de situația de la FCSB. "Nu pot să concep așa ceva!"
09.08.2019, 11:18SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a terminat la egalitate cu Mlada Bolesalav (0-0), în turul 3 preliminar al Europa League. Antrenorul oaspeților, Jozef Weber, a fost categoric când a aflat că Gigi Becali se bagă peste cei care îi pregătesc pe roș-albaștrii. Din această cauză FCSB nu găsește un antrenor care să preia echipa, după demisia lui Bogdan Andone.
Jozef Weber a dezvăluit cum se procedează la echipa cehă. „Eu nu pot să îmi imaginez această situație. Eu am întâlniri cu patronul clubului după meci, când analizăm partida, chiar și înainte. Dar să îmi spună cineva în timpul meciului ce să fac sau pe cine să introduc pe teren nu am mai auzit. Nu concep așa ceva!", a declarat antrenorul de 48 de ani la conferința de presă de după partida de joi.
FCSB este într-o veritabilă criză, atât pe banca tehnică, dar și în ceea ce privește accidentările. Gigi Becali caută de ceva vreme un antrenor în locul lui Bogdan Andone, care a demisionat după 2-3 cu Alashkert, însă a surprins din nou cu o declarație incredibil de sinceră.
"Am crezut că voi avea azi antrenor, dar nu am. Acum, nu mai vorbesc. Eu am antrenor, caut un secund", a declarat finanțatorul roș-albaștrilor la Fotbal Club de la Digi Sport în urmă cu două zile.
Toni Conceicao nu s-a înțeles cu Gigi Becali
Toni Conceicao a negociat cu Gigi Becali preluarea băncii tehnice la FCSB, dar nu s-a ajuns la un acord. Antrenorul a vrut să i se garanteze că va avea libertate şi că patronul nu se va implica în alcătuirea echipei, lucruri cât se poate de fireşti în contextul dat. Becali a refuzat categoric şi varianta de mijloc - să nu mai iasă la tv şi să dea senzaţia că el e în spatele deciziilor tehnice -, astfel că portughezul s-a ridicat şi a plecat.
Etichete: turul 3 preliminar , gigi becali antrenor fcsb , fcsb mlada boleslav , jozef weber , antrenor mlada boleslav
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții