Video Daniel Pancu speră la calificare după România U21 - Albania U21 5-0: ”Avem șanse la primele două locuri!”
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 23:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România U21 a învins cu scorul de 5-0 selecționata Albaniei, în Grupa E din preliminariile pentru EURO 2025.
Astfel, ”Tricolorii” ocupă a doua poziție în clasamentul grupei, cu nouă puncte, la egalitate cu Albania, dar cu un joc mai puțin disputat, și la o lungime în spatele liderului Elveția.
Daniel Pancu: ”Avem șanse să ocupăm una dintre primele două poziții în grupă!”
La finalul meciului, Daniel Pancu s-a arătat extrem de mulțumit de prestația elevilor săi, însă a transmis că nu este timp de relaxare, pentru că urmează un meci extrem de dificil în compania Elveției.
”A fost neașteptat de ușor azi. Asta înseamnă că acolo, când s-a întâmplat, eram lipsiți de omogenitate, nu cunoșteam jucătorii, sunt lucruri care se întâmplă foarte rar în fotbal, să conduci cu 2-0, să mai ai două-trei ocazii și în final să pierdem. Am învățat foarte mult din acea înfrângere, nu am mai repetat nici măcar jumătate de greșeală în aceste trei jocuri cu Armenia, Finlanda și Albania, ăsta este el mai bun lucru pe care îl putem remarca la echipa noastră.
Le-am adus aminte de bucuria lor de la final, modul în care ne-au dominat de o manieră categorică jumătate de oră, ne-au marcat trei goluri, dar nu a fost ideea de revanșă, a fost ideea că avem nevoie de puncte, pentru că avem un joc mai puțin decât ei, avem și rezultatul direct și putem spune că am intrat cu șanse la a ocupa una dintre primele două poziții în grupă.
Este bine, suntem cu toții foarte mulțumiți, la 5-0 nu mai este nimic de spus. Danciu a marcat la debut, nu pot spune că a fost un jucător mai puțin remarcat. Din nou, organizare, forța grupului, disciplină autoimpusă, sunt lucruri care se văd și în direct.
Am stat numai pe perfuzii trei zile, dar e important să nu fie jucătorii în situația mea. Am fost izolat o zi și jumătate, e un virus și nu trebuie să ajungă la jucători, pentru că apoi problema e mai gravă. Nu mi-a fost ușor, dar colaboratorii sunt profesioniști și ne-am descurcat.
A fost un cadou pentru ei, noi muncim pentru ei. E important să ai un turneu final, unii îl au deja, dar un turneu final reprezintă mult și la un turneu final se pot întâmpla multe pentru viitorul lor, mă refer la echipele unde vor să ajungă.
Mi se pare atmosfera tristă la jocurile din Capitală. Nu sunt obișnuit cu atmosfera asta în Giulești, este tristă, dar ne-a purtat noroc. Nu am nicio legătură cu suporterii Rapidului. Suporterii Rapidului încurajează Rapidul, eu sunt la echipa națională.
E un moment greu de gestionat, nu îmi permit relaxare, ne așteaptă un meci foarte greu, pe un teren sintetic, împotriva unei echipe cu jucători foarte bine cotați”, a spus Daniel Pancu la finalul meciului.
VIDEO Declarațiile lui Daniel Pancu după România U21 - Albania U21 5-0
Etichete: romania u21 , daniel pancu , euro 2025 , albania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții