UEFA a anunțat primul meci pe care îl va arbitra Istvan Kovacs la EURO 2024
articol scris de Digi Sport18.06.2024, 11:29
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Slovenia şi Serbia, care va avea loc joi, de la ora 16:00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European - EURO 2024, găzduit de Germania, anunţă site-ul UEFA.
EURO 2024: Istvan Kovacs va arbitra Slovenia - Serbia
Arbitri asistenţi vor fi compatrioţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, iar al patrulea oficial a fost desemnat norvegianul Espen Eskaas.
Arbitru video la acest meci va fi olandezul Pol van Boekel, iar arbitri asistenţi video vor fi conaţionalul Rob Dieperink şi germanul Marco Fritz.
În primul său meci de la EURO 2024, Slovenia a remizat cu Danemarca (1-1), în timp ce Serbia a fost învinsă de Anglia cu 1-0.
Pentru Kovacs nu este primul meci pe care îl arbitrează la EURO, după ce a mai oficiat la partida Olanda - Macedonia de Nord (3-0), de la EURO 2020.
UEFA a rezumat în doar 5 cuvinte ce s-a întâmplat la România - Ucraina
România a învins Ucraina, scor 3-0, și este lider în Grupa E de la EURO 2024, la finalul primei etape.
Rezultatul a luat pe nepregătite lumea fotbalului, întrucât Ucraina era văzută de toți, inclusiv de români, marea favorită.
România a încheiat victorioasă și nu oricum, ci la scor de neprezentare și cu cel mai frumos gol al turneului de până acum, marcat de Stanciu în minutul 29.
De-a lungul anilor, "Tricolorii" au fost criticați pentru jocul care de multe ori a fost fără sclipire, dar de data aceasta n-a fost cazul, iar UEFA le-a acordat elevilor lui Iordănescu laurii cuveniți.
"România a câștigat cu stil" a fost modul în care forul continental a descris rezultatul de la Munchen pe pagina oficială de Twitter.
Pe site-ul oficial au fost confirmate și motivele care au dus la cuvintele de mai sus: "Nicolae Stanciu și Răzvan Marin au înscris ambii câte un gol superb".
Cele mai tari glume postate pe internet după victoria României
Galerie Foto
Etichete: istvan kovacs , serbia , slovenia , slovenia - serbia euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții