Schimbare de urgență la EURO: jucătorul cerut în lot de toată țara, convocat cu 3 zile înainte de start!
articol scris de Digi Sport11.06.2024, 09:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Olanda a primit o lovitură uriașă cu doar trei zile înainte de startul EURO 2024.
Frenkie de Jong nu s-a putut recupera în timp util pentru turneul final din Germania, iar în noaptea de luni spre marți a anunțat că va rata participarea.
Ian Maatsen, convocat în locul lui Frenkie de Jong
În cazul accidentărilor, UEFA le permite echipelor să înlocuiască fotbaliștii loviți de ghinion, chiar dacă loturile finale au fost deja trimise.
Astfel, potrivit presei olandeze, selecționerul Ronald Koeman a decis să îl înlocuiască pe De Jong cu Ian Maatsen.
Fundașul stânga de 22 de ani a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști olandezi din sezonul trecut, dar, spre surprinderea conaționalilor săi, care erau siguri de prezența sa, Maatsen nu s-a aflat în lotul final.
Microbiștii olandezi au fost surprinși total de decizia lui Koeman de a-l lăsa în afara lotului pe Maatsen, dar la o conferință de presă selecționerul a spus că a avut variante mai bune pe postul său.
Cotat la 40 de milioane de euro, jucătorul care a fost împrumutat de la Chelsea la Borussia Dortmund a fost titular în finala UCL cu Real Madrid, scor 0-2, unde a fost surclasat de Vinicius Junior.
Lotul Olandei pentru EURO 2024
Portari
- Bart Verbruggen
- Justin Bijlow
- Mark Flekken
Fundași
- Matthijs de Ligt
- Ian Maatsen
- Micky van de Ven
- Nathan Ake
- Virgil van Dijk
- Stefan de Vrij
- Daley Blind
- Lutsharel Geertruida
Mijlocași
- Jerdy Schouten
- Joey Veerman
- Ryan Gravenberch
- Tijjani Reijnders
- Georginio Wijnaldum
- Jeremie Frimpong
- Denzel Dumfries
- Xavi Simons
- Teun Koopmeiners
Atacanți
- Cody Gakpo
- Steven Bergwijn
- Donyell Malen
- Brian Brobbey
- Memphis Depay
- Wout Weghorst
Etichete: olanda , convocare , frenkie de jong , ian maatsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții