Primă de 10.000.000 $ după calificarea în optimi la EURO 2024! Se pregătește un bonus imens pentru accederea în sferturi
articol scris de Digi Sport27.06.2024, 14:44
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Miliardarul Bidzina Ivanishvili (68 de ani), fostul premier al Georgiei, a promis joi că va premia cu zece milioane de dolari echipa naţională de fotbal pentru calificarea în optimile de finală ale EURO 2024, competiţie găzduită de Germania.
Jucătorii naționalei Georgiei, primă de 10 milioane de dolari după calificarea în optimile de finală ale EURO 2024
Galerie Foto
Într-un comunicat, Partidul Visul Georgian a scris că Ivanishvili, fondatorul său, felicită selecţionata şi a promis banii de la fundaţia sa caritabilă în semn de recunoaştere pentru o ''victorie istorică şi de vis'' contra Portugaliei (2-0).
Bidzina Ivanishvili, a cărui avere este estimată la 4,9 miliarde de dolari, a promis o primă de 30 de milioane de dolari, dacă Georgia învinge Spania în optimile de finală.
Născut în Georgia, Ivanishvili a făcut avere în Rusia în anii 1990, înainte de a se întoarce acasă şi de a fonda Partidul Visul Georgian în 2011. A câştigat alegerile în 2012 şi a ocupat funcţia de prim-ministru timp de un an, înainte de a se retrage după alegerea unui succesor. Se crede că el exercită în continuare o influenţă asupra partidului de guvernământ, al cărui preşedinte de onoare este, notează Agerpres.
Spania, triplă campioană europeană, va juca împotriva Georgiei în optimi, pe 30 iunie, după ce a avut-o adversară şi în preliminarii (7-1 şi 3-1 pentru iberici).
Georgia a produs cea mai mare surpriză de la EURO 2024 de până acum. A învins Portugalia, scor 2-0, și s-a calificat în optimile de finală ale turneului final. Lusitanii, cu locul 1 în Grupa F asigurat, au intrat pe teren cu frâna de mână trasă, iar gruzinii au profitat și au acces în faza eliminatorie a competiției de pe locul 3.
- Citește și: Cea mai mare surpriză de la EURO 2024 a fost, de fapt, ”blat”? ”Atenție! Mi s-a părut dubios”
Tabloul complet al optimilor de finală de la EURO 2024
Etichete: georgia - portugalia , georgia optimi euro 2024 , prima georgia , bidzina ivanishvili
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții