”Minunat de urmărit”. Fotbalistul care a impresionat în prima repriză din România - Olanda
articol scris de Digi Sport02.07.2024, 20:40
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rafael van der Vaart (41 de ani), fost internațional olandez, a analizat prima repriză a meciului România - Olanda.
- Meciul România - Olanda poate fi urmărit în format LIVE TEXT, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Rafael van der Vaart, impresionat de Denzel Dumfries: ”Minunat!”
Rafael vand der Vaart s-a arătat impresionat de fundașul dreapta Denzel Dumfries (28 de ani), fotbalistul celor de la Inter Milano care le-a pus mari probleme ”Tricolorilor” în prima repriză.
”Schouten a fost bun, Reijnders a fost bun și am crezut că Bergwijn a fost foarte bun pe partea dreaptă cu Dumfries. Puterea lui Dumfries a fost ceva minunat de urmărit. Pur și simplu. A luat deciziile potrivite de cele mai multe ori.
Poți învinge o astfel de echipă (n.r. pe România) destul de ușor cu o lovitură de genul acesta, deși sunt compacte. Trebuie să faci 2-0.”, a spus Raphael van der Vaart.
În minutul 32 al partidei, Dumfries a avut o intrare ”criminală” la Vasile Mogoș, după ce a intrat cu tot corpul în internaționalul român. Fundașul CFR-ului s-a prăbușit pe teren și a avut nevoie de schimbare, după ce a fost tamponat violent. Această fază a venit după ce Dumfries l-a făcut să sângereze pe Ianis Hagi în minutul doi al partidei.
Radu Drăgușin, ”excepțional” cu Olanda
România a intrat în dezavantaj de un gol la cabine la pauza meciului cu Olanda, 0-1. Scorul putea fi mai mare, pentru că, deși a avut un început, 15 minute, foarte bun de meci, România a fost ulterior dominată autoritar de Olanda.
Scorul putea fi chiar mai mare pentru olandezi, dar Radu Drăgușin a avut o prestație de mare clasă.
Evoluțiile stoperului lui Tottenham au fost remarcate de Paul Robinson, fostul portar al naționalei Angliei, care l-a numit ”excepțional” pe Radu Drăgușin.
”Având în vedere cât de puțin a avut echipa sa mingea, Drăgușin a fost excepțional. Depay putea avea mingea pe tavă, dar, de nicăieri, Drăgușin a făcut un tackling perfect”, a spus Paul Robinson, la BBC Radio 5.
Etichete: romania , olanda , raphael van der vaart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții