La 3 zile după meciul de la EURO 2024, un olandez a spus cuvinte greu de digerat pentru români
articol scris de Digi Sport05.07.2024, 10:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Daley Blind a spus că Olanda a avut noroc în privinţa adversarelor din faza eliminatorie a Campionatului European, deşi nu consideră un oponent uşor echipa Turciei, pe care o va înfrunta sâmbătă, în sferturi.
Daley Blind, la 3 zile după România - Olanda 0-3: "După faza grupelor, am avut noroc în privinţa adversarelor"
Olanda, câştigătoarea EURO 1988, s-a clasat pe locul 3 în grupa sa, iar în optimi a învins clar, cu scorul de 3-0, naţionala României, care nu s-a numărat printre favorite, la fel ca şi Turcia.
Celălalt sfert de finală din secţiunea batavilor este Anglia - Elveţia, în timp ce pe cealaltă parte a tabloului urmează să se dispute două dueluri extrem de puternice, Germania - Spania şi Franţa - Portugalia.
"După faza grupelor, am avut noroc în privinţa adversarelor. Trebuie să vorbim și despre asta. Când vezi împotriva cui trebuie să joace alte ţări, nu ar trebui să negi asta", a declarat Blind.
Cu toate acestea, fundaşul în vârstă de 34 de ani a adăugat că echipa sa are un mare respect faţă de turci, care au învins cu 2-1 Austria în optimile de finală. Asta i-a cruţat pe olandezi de un nou duel cu Austria, în faţa căreia s-au înclinat în faza grupelor (scor 2-3).
"Turcii sunt foarte pasionaţi şi puternici. Au şi jucători buni, cu multă calitate individuală. Trebuie să fim în gardă, va fi un meci greu", a mai spus Daley Blind.
UEFA a descris într-un singur cuvânt victoria Olandei în fața României
România a părăsit EURO 2024, după ce a fost învinsă în optimile de finală de Olanda, scor 0-3.
Cody Gakpo, în prima repriză, și Donyell Malen cu o dublă semnată în repriza a doua, au fost cei care au stabilit scorul final în partida disputată la Munchen, pe Allianz Arena, stadionul celor de la Bayern Munchen.
"România-Olanda 0-3. Naționala Oranje a dominat și e în sferturi! Olanda a ajuns în sferturile de finală de la EURO pentru prima dată în 16 ani, după o victorie confortabilă cu România, la Munchen.
La fel cum s-a întâmplat și în primul meci disputat la Munchen, cu Ucraina, România a strălucit la început și a fost aproape de deschiderea scorului, când Dennis Man a tras din apropierea careului.
Trupa lui Ronald Koeman a fost, însă, cea care a lovit prima, prin Cody Gakpo, care a intrat în centru din stânga și a trimis necruțător, cu piciorul drept, la colțul scurt, reușind al treilea său gol la acest turneu final.
(...) Echipa lui Koeman a înscris, într-un final, un gol doi meritat, după dominația din repriza secundă, când Gakpo l-a servit pe nou-intratul Malen, care a marcat din apropiere. Malen a reușit apoi dubla, în prelungiri, și a închis tabela.", a scris site-ul UEFA, după meci.
FOTO Românii au făcut show în Germania. Cele mai tari imagini
Galerie Foto
Imaginile zilei la EURO! O româncă a atras atenția tuturor cu tatuajul pe care îl are pe burtă
Galerie Foto
Tabloul complet al sferturilor de finală de la EURO 2024
Etichete: turcia , olanda , daley blind , optimi euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții